Relaţia copil – părinte

Relaţia copil – părinte

În relaţia părinţi copii, fiecare influenţează şi este influenţat în procesul comunicării. Problema comunicării cu copiii nu este mai puţin complexă decât cea cu adulţii, chiar uneori mai greu de realizat şi mai complicată. Factorii care fac comunicarea eficientă trebuie să fie prezenţi în relaţia părinţi copii. Pentru realizarea unei relaţii eficiente părinţi-copii este necesară cunoaşterea stadiilor de dezvoltare a personalităţii, mai precis, părinţii trebuie să cunoască ce se întâmplă în viaţa copilului lor în perioadele de criză cu care se confruntă. Fiecare trecere de la o etapă la alta este o criză. Părinţii care trec de la o etapă la alta în viaţă se confruntă şi ei cu anumite crize. Ţinându-se cont de problemele ce se ridică în această perioadă, se va evita înstrăinarea şi se va accentua comunicarea.

Este important ca, pentru fiecare stadiu de dezvoltare a personalităţii, părinţii să se poarte şi să acţioneze potrivit necesităţilor copilului pentru a-i oferi acestuia mediul pentru o dezvoltare sănătoasă. Influenţele sistemului familial asupra procesului de formare a copilului sunt hotărâtoare. Specialiştii în acest domeniu precizează că relaţia părinţi -copii deţine un rol deosebit în fixarea deprinderilor comportamentale, dar şi în asigurarea condiţiilor psihologice normale.

Relaţia părinţi-copii nu trebuie lăsată la întâmplare. Există anumite norme precise care stau la baza acestor relaţii: nevoia de dragoste care asigură protecţie, asigură unele raporturi relaţionale, juste şi echilibrate, cât şi complementaritatea rolurilor parentale. Părinţii trebuie să alcătuiască un raport cu copilul, o unitate inseparabilă în care îşi împart rolurile şi sarcinile.

În funcţie de modul specific în care părinţii îşi asumă rolurile de mamă, respectiv tată, putem distinge mai multe tipuri de părinţi şi copii:

 

Părintele „Protector” – îngrijorare excesivă

Părintele va spune: „Nu creşte!/Nu acţiona!”

 

Manifestări pozitive

– Dezvoltă o relaţie armonioasă şi satisfăcătoare;
– Oferă un mediu călduros şi protector;
– Reprezintă factorul stabilizator al familiei;
– Asigură copilului securitate;

 

Manifestări negative

– Ţine cont doar de aspectele pozitive ale copilului;
– Este indecis atunci când este vorba de respectarea regulilor;
– Nu-şi exprimă emoţiile de dezamăgire şi nemulţumire;
– Nu-i permite copilului să fie independent şi să se maturizeze;

 

Copilul va fi:

Copilul răsfăţat – „ Vreau! ”
– nu suportă nici o formă de frustrare;
– întâmpină dificultăţi în respectarea regulilor;

– despre răsfăţul copiilor puteţi citi şi aici;

Copilul dependent – „Nu pot! ”
– nu are voinţă;
– nu-şi asumă responsabilităţi;

 

Recomandări pentru părinte

– să-şi exprime emoţiile de dezamăgire şi nemulţumire (sentimentele în general);
– să-l responsabilizeze pe copil prin sarcini pe măsura posibilităţilor lui;
– să acorde o mai mare libertate copilului;
– să fie constant în stabilirea şi aplicarea regulilor.

 

Părintele „Autoritar” – controlul

Părintele va spune: „Nu fi apropiat!/Nu fi copil!/Fă efort!/ Depăşeşte-te!/Fii perfect!”

 

Manifestări pozitive

– doreşte să aibă un copil competitiv;
– este responsabil;
– promovează reuşita prin disciplină şi muncă;
– preocuparea pentru corectitudine;

 

Manifestări negative

– nu acceptă să fie contrazis şi neluat în seamă;
– vrea să fie ascultat întotdeauna, respectat, chiar „venerat”;
– crede că este singurul care ştie ce este mai bine pentru familie.

 

Copilul va fi:

Copil inhibat

– „ Eu nu pot pentru că nu am voie! ”;
– descurajat;
– copleşit de exigenţe;
– rezultatele şcolare scad în situaţii de stres, anxietate şi timiditate;

Copil rebel – „Eu fac regulile! ”

– manifestă tendinţe agresive şi evazioniste;
– nu acceptă regulile;
– nu ţine cont de celălalt;

 

Recomandări pentru părinte

– să accepte că oricine poate greşi;
– să manifeste o mai mare flexibilitate în stabilirea regulilor, în îndeplinirea îndatoririlor;
– să pună accent pe copil, şi nu doar pe rezultatele (bune/rele) obţinute de acesta;
– să petreacă mai mult timp liber cu copilul;
– să accepte că ceilalţi sunt diferiţi în comparaţie cu el.

 

Părintele „Prieten” – încrederea.

Părintele va spune: „Cum vrei tu!/Fă-te plăcut!”

 

Manifestări pozitive

– îi place să-şi petreacă timpul cu copilul şi cu prietenii acestuia;
– este cald şi înţelegător, copilul apelează la el atunci când are probleme;
– relaţia cu copilul se bazează pe stimă şi respect reciproc;
– încurajează exprimarea emoţiilor.

 

Manifestări negative

– nu-şi poate refuza copilul;
– poate fi uşor manipulat de către copil;
– nu este constant în stabilirea limitelor comportamentului copilului;
– invadează inconştient intimitatea copilului.

 

Copilul va fi:

Copil indisciplinat – „Mie să-mi fie bine! ”
– nu respectă adultul;
– nu înţelege restricţiile şi regulile;
– nu acceptă un refuz;

Copil amabil – „ Vă convine!? Vă pot ajuta cu ceva?! ”
– doreşte să fie plăcut de toată lumea;
– este superficial în relaţiile cu ceilalţi;
– nu ţine cont de propriile nevoi şi dorinţe;

 

Recomandări pentru părinte

– să ştie când şi cum este necesar să-şi refuze copilul;
– să stabilească limitele dintre rolul de părinte şi cel de prieten;
– să respecte dreptul la intimitate al copilului;
– să fie ferm şi consecvent în stabilirea drepturilor şi responsabilităţilor copilului;

 

Părintele „demisionar” – fugă de responsabilităţi (abandon)

Părintele va spune: „Descurcă-te singur!/Nu mai deranja!/ Câştigă-ţi dragostea!”

 

Manifestări pozitive

– acordă libertate mare copilului;

 

Manifestări negative

– dependent de un alt membru al familiei;
– mereu preocupat de problemele personale;
– incapabil să exercite un control asupra copiilor;
– „n-are timp să comunice”;
– îşi aduce de lucru acasă şi cere să nu fie deranjat;
– manifestă o tandreţe superficială;

 

Copilul va fi:

Copil distant – „Pot singur totul! ”
– incapabil să se conformeze unor imperative şcolare, sociale şi morale;
– este frânat în evoluţia şi dezvoltarea sa;
– are un caracter crispat şi neliniştit;
– autonomie excesivă, determinată de responsabilizarea prematură;
– îl va respinge, fără milă, la orice vârstă pe părintele absent;

Copil „cerşetor” – „Dacă mă iubeşti, stai cu mine! ”
– lipsit de sprijin şi îndrumare;
– frustrat de copilărie deoarece nu se bucură de înţelegere şi apreciere;
– cerşeşte dragostea celor din jur;

 

Recomandări pentru părinte

– să acorde atenţie copilului, comunicând cu acesta;
– să fie disponibil şi receptiv la nevoile şi dorinţele copilului;
– să delimiteze rolul profesional de cel de părinte;
– să încerce să-şi manifeste în mod sincer şi deschis sentimentele de iubire faţă de cei apropiaţi.

 

Indiferent de vârstă, copilul are nevoie de o ambianţă caldă, dar şi de supunere, de reguli cărora să se conformeze, stabilite în acord cu părinţii. Cumpătarea este măsura tuturor lucrurilor; o dozare optimă a căldurii afective şi a autorităţii părinteşti este premisa unei bune adaptări a copilului. Relaţiile din familie au consecinţe asupra dezvoltării personalităţii copiilor. Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru copil. Trăind intens şi repetat aceste tensiuni, nevoia de securitate nu este satisfăcută, iar personalitatea copilului se va cristaliza dizarmonic.

Ambianţa familială este hotărâtoare pentru modul în care copilul îşi fundamentează concepţia despre lume şi viaţă. Felul de a fi al părinţilor va constitui un model pentru copil. Constelaţia familială, prin reţeaua de relaţii şi sistemul de valori, influenţează adaptarea copilului în lume.

Educaţia  părinţilor – Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Unicef

elefant.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Articole Fashion aproape noicu 90% discount!
+