Dezvoltă ce este mai bun în copilul tău

Dezvoltă ce este mai bun în copilul tău

Nici jobul, nici cariera nu se pot compara cu măreaţa responsabilitate de a creşte copii. Nimic nu se compară cu aceasta. Este greu să fii părinte, problema cu creşterea copiilor este că, exact atunci când reuşeşti să ajungi expert, ei te scot la pensie. Creşterea copiilor este plină de frustrări şi de provocări, însă în final acestea dispar. Ele dispar iar tu eşti lăsat pe cont propriu.

Ce anume ar trebui să facem pentru a dezvolta ce este mai bun în copilul nostru şi de a îl face pregătit pentru viaţa de adult?

Acceptă unicitatea copilului tău!

Fiecare copil este diferit, şi unic. Ei nu sunt identici. Nici gemenii nu sunt identici. Trebuie să recunoaştem acest lucru ca fiind punctul de pornire în educaţia copiilor noştri. Jobul nostru este să le valorificăm individualitatea.

Nu numai că noi trebuie să recunoaştem acest fapt, însă una din cele mai mari responsabilităţi ale creşterii copiilor este aceea de a-i face şi pe copiii să înţeleagă acest lucru, că ei sunt unici, că nu trebuie să se compare cu nimeni altcineva pentru a se defini pe sine, nu trebuie să semene cu nimeni, ei sunt originalul nu copia xerox a cuiva. Sunt unici, aşa cum două picături de apă nu sunt la fel, nici doi indivizi nu sunt şi nici nu pot fi la fel. Ei nu se afla în competiţie cu nimeni altcineva ci doar cu propriile lor limite.

Este un lucru dificil pentru noi ca şi părinţi să-i învăţăm pe copiii noştri că ei sunt unici, pentru că există presiuni exercitate din partea lumii, cum ar fi presiunea de a te conforma în toate, de a semăna cu cineva de a te compara. Cât timp tu eşti unic, nimeni nu poate fi ca tine Cât timp toţi sunt unici nici tu nu poţi fi ca ei. Care este sensul să te compari cu alţii? Cum poţi tu să fi sau să devi altcineva cât timp suntem şi ne comportăm aşa cum simţim, sentimentele definindu-ne, iar sentimentele sunt la rândul lor unice? Testele de inteligenţă sunt nişte comparaţii arbitrare ale unei singure faţete ale personalităţii unui individ întrucât există mai multe tipuri de inteligenţă şi nu doar tipul pe care testele îl evaluează. Unii copii dau dovadă de o inteligenţa artistică fiind foarte buni la artă sau muzică, alţii nu pot interpreta o melodie şi nu pot desena nici măcar figuri din beţişoare. Alţii au o inteligenţă numerică şi sunt foarte buni la calcule dar nu dau dovadă în aceaşi măsură de inteligenţă teoretică pentru a fi buni la teorii şi la lucruri abstracte. Alţii au o inteligenţă socială şi, în mod natural, ştiu cum să relaţioneze cu ceilalţi oameni. Prin urmare, atunci când testele analizează doar un singur fel de inteligenţă şi lasă deoparte alte şase sau şapte tipuri, ele nu fac decât o analiză arbitrară, specifică şi limitată.

Cum poţi,  ca părinte, să accepţi caracterul unic al copiilor tăi ? Foarte simplu: Încetează să mai încerci să-i faci să fie ca tine! Ei nu trebuie să fie copia ta, aşa că trebuie să renunţi la: “Trebuie să gândeşti aşa, pentru că eu gândesc aşa. Interesele pe care le am eu trebuie să fie şi ale tale. De ce nu eşti şi tu interesat de hobby-urile care-mi plac mie? La materiile la care eu am fost bun la şcoala trebuie să fii şi tu bun.” Sau, chiar mai rău, ridicarea ştafetei într-o probă de care, poate, copilul nu este la fel de interesat sau pregătit ca şi tine: “Tu trebuie să fii mult mai bun ca mine.“

Astfel, părinţii işi obligă copiii să fie un fel de mămică sau tatic “în miniatură”. Copii vor ajunge să sufere pentru că nu sunt lăsaţi să fie ei înşişi, vor observa că ceea ce fac şi simt nu este OK, cât timp nu sunt aidoma voastră. Vor fi obligaţi să ajungă la concluzia potrivit căreia singura modalitate de a fi iubiţi, acceptaţi, aprobaţi şi susţinuţi este să fie exact ca mama sau ca tata, întrucât asta aşteaptă părinţii de la ei.

Copiii nu sunt din plastilină, obiecte programabile sau fiinţe docile în esenţă ca să-i modelăm sau să îi programăm întru-totul. Sunt fiinţe care trebuie să se descopere, să se desfăşoare şi să îşi afirme individualitatea, iar scopul nostru în viaţă nu este să-i facem după chipul şi asemănarea noastră, ci să îi ajutăm să se  descopere şi definească singuri.

Acorda atentie copilului tauAfirmă-le valoarea copiilor tăi prin atenție și apreciere

Nu este suficient doar să accepţi unicitatea copilului tău ci trebuie să mergi cu un pas mai înainte şi să-i încurajezi valorile. Chiar dacă părinţii îşi acceptă copiii aşa cum sunt nu toţi le arată acest lucru, nu le transmit această acceptare, copiii nu se vor simţi speciali datolită slabei comunicări chiar şi în cazul în care părinţii îi preţuiesc.

Ca şi părinţi, este datoria noastră să transmitem aceste valori copiilor noştri în mod deliberat şi intenţionat, într-un mod în care ei să poată înţelege:

Primul fel prin care putem transmite copilului cât de important este pentru noi este atenţia. În societatea în care trăim, timpul este recunoscut din ce în ce mai mult ca factorul care ne lipseşte din ce în ce mai mult. Nu petrecem suficient de mult timp împreună, afacerile, problemele de zi cu zi pot umple un orar dar pot fractura relaţiile de familie. Dintre modalităţile prin care poţi acorda atenţie copiilor tăi putem enumera:

Dă-i toată atenţia. Priveşte-l în ochiAscultă-l şi vorbeşte-i.

Când priveşti o persoană în ochi este ca şi cum te-ai oferi cadou acelei persoane, este de parcă i-ai spune: ”Sunt aici cu tine, nu doar in trup, ci şi cu întreaga mea minte. Sufletul şi trupul meu sunt atente la ceea ce spui întrucât tu însemni cel mai mult pentru mine“. Cei mai mulţi dintre noi putem face mai multe lucruri deodată: citi ziarul, să ne uităm la TV şi în acelasi timp să scriem un articol. Este uimitor cum poţi face trei lucruri deodată. Copilul tău intră în cameră şi-ţi spune: ”Mami, vreau sa vorbesc ceva cu tine” iar tu răspunzi “Da, spune!” Acesta este momentul în care te opreşti, ridici privirea şi te uiţi drept în ochi şi astfel el va înţelege că îl asculţi şi că ţii la el. Una din primele căi prin care poţi arăta copiilor tăi cât îi preţuieşti este să-i priveşti drept în ochi.

Servirea mesei in familie

Posibilitatea de a schimba câteva cuvinte despre preocupările zilei cu ceilalți, s-ar putea să fie accesul cel mai uşor la sfatul și la înțelepciunea părinților, instaurarea unui spirit de încredere, prietenie şi liant în relaţiile familiale. O masă pe care o o iei împreună cu copilul tău este cea mai importantă masă a zilei.

Recunoaşte-le meritele

Când copiii tăi au facut o treabă bună, spune-le. Spune câte un mulțumesc tot timpul. Chiar și atunci când e vorba și de treburi care țin de casă, iar tu le-ai spus ca să le facă, mulțumește-le și spune-le că au făcut o treabă bună. Atunci când observi că lucrează la un anumit domeniu din viața lor și observi îmbunătățiri, mai ales la acele domenii la care este foarte greu și vezi că înaintează cu pași mici, spune-le că ai observat acest lucru, ei vor continua în acest fel, găsind astfel cea mai bună modalitate de a îţi capta atenţia.

Încredințează-le responsabilități  

Nimic nu te poate face să te dezvolți mai rapid și să devii mai bun decât atunci când o persoană care are încredere în tine îți încredințează responsabilități.

Evident, ca părinte, când îți sunt copii înca foarte mici, tu ești cel responsabil pentru tot ceea ce se petrece în viața lor. Ei nu știu să se hranească, nu știu să se îmbrace, nu știu să facă baie și o mulțime de alte asemenea lucruri. Dar odată cu creșterea, tu trebuie să-i înveți să se descurce și fără tine. Scopul tău nu este să-i ții dependenți de tine pentru tot restul vieții ci ai un rol prin care trebuie să începi procesul de dezvoltare şi emancipare.

Parte din  procesul de dezvoltare a copiilor este și dreptul lor de a greși. Tendința noastră este să-i protejăm de eșec. Este natural, pentru că noi nu vrem ca ei să eșueze, vrem să-i ferim de greșeli, nu vrem să se simtă răniți, nu vrem să trăiască acele sentimente negative, iar dacă se întâmplă să cadă, vrem să-i alinăm cât mai repede pentru ca să nu sufere prea mult.

Exagerând în această privinţă, nu vom face altceva decât să-i furăm oportunitatea de a învăța lecții importante. Sunt momente în viață în care toți ne confruntăm cu eșecul, nimeni nu este perfect în toate însă cheia nu constă în a nu greși, ci în a învăța din greşeli pentru a ieşi din astfel de situaţii, și să devenim mai experimentaţi şi mai rezistenți. Dacă iți protejezi copiii de toate eșecurile pe care le-ar putea avea, sau dacă, imediat cum cad, le sari repede în ajutor, nu le dai ocazia de a suporta consecințele și de a învăța lecții necesare, iar apoi, când vor fi la casele lor și vor experimenta adevăratele eșecuri și înfrângeri ale vieții, vor fi de-a dreptul răvăşiţi. Copiii care au avut parte doar de succese, se tem mult mai mult de eșec decât cei care l-au experimentat deja.

Nimeni nu câștigă întotdeauna. Ori de câte ori jucăm ceva, o dată caștig eu, altădată câștigi tu. Când câștigi tu, mă bucur pentru tine, nu mă îmbufnez și nu fac nazuri. Sunt bucuros că ai câștigat și tu, întrucât împărtășim atât victoriile cât și înfrângerile.

A-ți supraproteja copiii de eșec poate fi privită şi ca o formă de respingere, când nu îi oferi copilului oportunitatea de a eșua, tu de fapt îi arăţi că nu ai încredere în el că se poate descurca singur, că faci tu în locul lui din cauză că nu este capabil. O astfel de atitudine îi face pe copii să fie total dependenți de tine.

Corecteaza fara sa il condamniCorectează-i fără să-i condamni

Toţi avem  nevoie să fim corectaţi pentru că nimeni nu este perfect. Trebuie să ne facem timp să ne disciplinam copiii. Dar cum o facem? Cum putem să-i corectăm fără să-i condamnăm?

În primul rând nu corecta copilul când ești nervos. Disciplinarea copiilor este un job ingrat însă sub nicio formă nu este un fel de eliberare a unei tensiuni. Pe termen lung, o disciplinare disproporţionată şi bazată pe nervi va face ca relația cu copilul tău să aibe de suferit. Nu e bine să pedepsim copiii noștri la mânie. Prin pedeapsă asimilăm şi răspunsurile sarcastice ce biciuiesc psihicul copilului pas cu pas, vorbele ucigătoare, subtilitatea sau pozarea în postură de victimă. Cu cât este mai puternic efectul acesti disciplinări nervoase îi va face pe copii să se simtă din ce în ce mai vinovați niște fleacuri fără valoare. Perpelirea lor nu trebuie să fie satisfacția dvs.Decât să-ţi corectezi copiii la nervi, mai bine opreşte-te o clipă, calmează-te mai întâi, stăpâneşte-te şi abia apoi încearcă să rezolvi situaţia.

În al doilea rând, ai grijă de limbaj, fii foarte atent asupra cuvintelor pe care le folosești. Cuvintele urâte creează amintiri urâte.  Cuvintele care ne batjocoresc atunci când am greșit, când am căzut, când am avut o slăbiciune sunt ca niște cuțite ascuțite care taie până la inimă.

Iubește-i necondiționat și iartă-i. Un copil care nu se simte iubit va deveni un copil nesigur și nervos, iar un astfel de copil nu va raspunde în mod pozitiv la nici un fel de metodă de disciplinare pe care i-am aplica-o.  Dacă vrem ca micuții noștri să răspundă pozitiv la disciplinare, trebuie sa începem de la ceva și mai fundamental.

Trebuie să le spunem, cu cuvinte sau fără cuvinte că este iubit nu pentru că merită ci pentru că aparține familiei. În creșterea copiilor, va trebui să-ți ierți copiii așa cum ai fost iertat și tu, chiar dacă atunci îți vine să nu ști ce să le faci.

elefant.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Articole Fashion aproape noicu 90% discount!
+