Fii sincer! Întrucât poți afla cum se dezvoltă comportamentul copilului tău.

Observarea impactului părinților asupra dezvoltării copilului a făcut obiectul cercetărilor multor sociologi de-a lungul anilor, însă, a fost nevoie de munca lui Diane Baumrind ce a definit ideea tipologiei părintelui și efectele acesteia asupra comportamentului, aptitudinilor sociale și maturizării copilului.

depurtat.ro

Această teorie se bazează pe două elemente vitale ale responsabilității părintelui, ce includ căldura și suportul oferit, acceptarea personalității și dorințelor copilului în funcție de nivelul așteptărilor pe care un părinte le cere în planul responsabilității, strictețea regulilor de disciplină și metodele de control al comportamentului aplicate.

Crește-i, învață-i să îşi ia zborul

 

Misiunea părintelui este de a influența, învăța și îndruma copilul să devină sigur pe el, să fie în siguranță, să fie fericit, să devină independent ca adult iar mijloacele lui: modalitățile de comunicare, așteptările ce le are de la copil și tehnica de a se impune (sau nu) ca părinte, îl pot ajuta sau bloca.

Teoria lui Baumrind oferă un bun ghid și ajutor părinților în identificarea tehnicilor și a situațiilor ce trebuiesc schimbate în comportamentul părinților pentru efecte benefice asupra dezvoltării copilului însă aceasta trebuie folosită doar ca un cadru general la care fiecare părinte trebuie să își aducă aportul să definească necesitățile reale și pozitive ale copilului lui și prin urmare să își adapteze tehnica de a fi părinte să reușească să atingă acest scop.

În această Dianei Baumrind se identifică trei tipuri de părinți:

 

Părintele Autoritar

 

Stilul de creștere al copilului acestui părinte se definește prin inechitatea dintre așteptările lui ca părinte și răspunsul la așteptările copilului. Acești părinți au un grad foarte ridicat de așteptări însă acceptă prea puțin individalitatea, creativitatea și dorințele copilului Ei modelează, controlează și judecă comportamentul copilului în baza unor standarde de reguli ridicate și mai ales absolute, reguli ce trebuiesc respectate fără a fi puse sub semnul întrebării. Tradiția, predictibilitatea, rigiditatea ordinea contează iar nesupunerea copilului la acestea nu este deloc tolerată. Comportamentul este controlat prin pedeapsă, totul este alb sau negru, copiii sunt evaluați în funcție de alb și negru, doar bun sau rău, doar corect sau greșit, neexistând o cale de mijloc sau loc de discuții și comunicare. Regulile aplicate nu sunt explicate întrucât părinții consideră că nu e cazul cât timp se așteaptă să fie urmate. Scopul este ca copilul să devină adult, să își poată asuma responsabilități și să se conformeze așteptărilor

Copiii ce “beneficiază” de această educație strictă încep să devină anxioși și retrași, să aibă un respect de sine scăzut întrucât nu au putut, nu pot și nu vor putea face față niciunei așteptări, însă de regulă nu vor avea un comportament deviant. Cât timp deciziile au fost luate pentru ei, nu vor avea parte de un raționament independent, nu vor excela în viață vor figura la finele listei competențelor sociale, nu vor fi niciodată interesați și atrași să încerce lucruri noi. Nu vor reacționa bine în fața frustrărilor inerente, vor avea dificultăți în a rezolva creativ încercările la care vor fi supuși, vor respecta datorită fricii de pedeapsă, iar comportamentul lor va fi influențat în principiu doar de factorii externi având o capacitate redusă de a își înțelege sentimentele și impune ideile.

 

Părintele Permisiv

 

Această tipologie a părintelui este la polul opus autoritarismului și este caracterizată de dezechilibrul între ceea ce /cum răspunde la așteptările copilului raportat la puțina sau inexistenta rigurozitate impusă (așteptările părintelui). Părinții sunt foarte indulgenți, au puține așteptări la respectarea regulilor din partea copiilor însă sunt caracterizați de afecțiune foarte puternică. Aceștia folosesc raționamentul, manipularea și chiar (!) mita să obțină controlul și își doresc ca să fie tratați ca și prietenii copilului și nu ca o figură autoritară. Consideră că micuții trebuie tratați ca și egali, dându-le o autonomie sporită vârstei; însă nu se așteaptă ca aceștia din urmă să se comporte ca adulți sau să răspundă la autonomie cu gradul de responsabilitate autonomiei. Această abordare poate duce copilul către egoism, către focusarea Eu-lui fără a mai ține cont de nevoile și sentimentele celorlalți. Regulile stricte vor fi considerate restrictive, copiii în viitor ce vor lua parte la luarea unei decizii sau soluții vor considera că fiecare regulă este deschisă disputei, vor încerca să schimbe regulile decât să caute soluții. Părinții permisivi evită confruntările prin urmare disciplina este rară, deși au foarte puține așteptări, acceptă cu patos dorințele copiilor și le încurajează interesul și drumul ales.

Copilul lipsit complet de reguli va încerca de multe ori să testeze orice limită, știind că, părinții lui vor face tot ce este necesar spre a evita problemele. Vor tinde să fie impulsivi și rebeli, vor experimenta diferite trăsături comportamentale, de multe ori problematice.

Întrucât au fost tratați ca și egali, au foarte bune abilități de comunicare însă vor avea la bază un caracter slab și vor renunța ușor în fața provocărilor.

 

Părintele Ferm

 

Această tipologie este de fapt calea de mijloc a primelor două, caracterizată prin așteptări ridicate dar suport la fel de ridicat, măsurile punitive sunt rare, însă este foarte clar nivelul ștachetei ridicat copilului. Îndrumarea înlocuiește controlul, există dorința de a accepta și susține individualitatea și interesul copilului, se oferă explicații la regulile impuse, feedback-ul este încurajat, la fel și independența copilului cât timp aceasta se manifestă într-un cadru foarte bine delimitat și stabilit.

Această tipologie a fost puternic susținută de Diana Baumrind, aceasta considerând că atenția pozitivă, regulile corecte, un mediu călduros duc la fericire, copiii devin echilibrați și încrezători, capabili și orientați spre rezultat, cunoscători totodată a modalităților de a ajunge la acesta, folosindu-se de abilitățile sociale bine dezvoltate și de o gândire atât creativă cât și independentă.

 

Considerații finale

 

Binențeles, categorisirea specifică a tipului de părinte sau a rezultatului acestuia asupra copilului este totuși limitată de diversitatea tipurilor comportamentale, de înțelegerea exactă a acestora dar mai ales de faptul că foarte puțini părinți pot fi considerați etalonul perfect al fiecărei categorii în parte. Majoritatea părinților folosesc un amestec de tehnici și modalități de a oferi, de a impune reguli, de a își exprima recunoștința sau nemulțumirea. Alți sociologi (Maccoby și Martin) au împărțit de exemplu categoria Părintelui Permisiv în: Indulgent și Neglijent pentru o țintire comportamentală mai bună.

Totodată aceste diferențe comportamentale diferă în cadrul unei familii, mama sau tatăl pot avea viziuni diferite asupra cum anume trebuie educat copilul. În plus, prezența în viața copilului a mai multor tipuri de personalități, mediile sociale diferite influențează de asemenea efectele tipologiei părintelui asupra dezvoltării copilului. Nimeni nu poate nega și faptul că în cazul aceleiași familii, crescuți în aceleasi condiții doi frați pot evolua total diferit, de aceea aportul adus de fiecare părinte în funcție de specificul familiei, copilului, mediului în care trăiesc este determinant.

 

noriel.ro