Tristetea copilului

Tristetea copilului

Un copil care pare trist, este de fapt un copil care se simte singur. Un copil care se simte singur este, în consecinţă, şi foarte nesigur. Un copil nesigur, care nu beneficiază de protecţia unui adult, este un copil speriat. Cu alte cuvinte, un copil care afişează tristeţe s-ar putea să fie doar foarte speriat. Se teme de consecinţele faptelor sale, este confuz sau se simte vinovat pentru deznodămintele nefericite din viaţa sa?

Un copil trist are o pro­blemă. Tristeţea care se vede este doar un simptom. În realitate, se ascunde ceva mai profund în sufletul celui mic. Câteva dintre variantele probabile în­cep cu sentimentul de vinovăţie sau teama de respingere, nesiguranţa sau lipsa de încredere şi culminează cu părinţi absenţi, dezinteresaţi de soarta celui mic, mereu ocupaţi cu alte treburi şi foarte obosiţi, indisponibili emoţio­nal sau în conflict cu partenerul.

 

Despre tristeţe şi depresie

 

Este foarte normal ca starea noastră de spirit să aibă suișuri și coborâșuri. În unele zile ne simțim mai fericiți și mai pozitivi decât în alte zile. Starea noastră de spirit este afectată de o serie întreagă de factori şi aspecte, cum ar fi stresul, sau cat de bine ne simţim în relația noastră cu cei apropiaţi. Ne așteptăm să ne simţim trişti atunci când am suferit o pierdere sau să ne simţim mai puţin optimişti atunci când lucrurile nu merg foarte bine pentru noi. În cazul în care starea noastră de spirit rămâne la un nivel scăzut pentru o perioadă prelungită de timp atunci acesta poate fi un semn că ne îndreptăm spre depresie, un termen utilizat pe scară largă pentru a descrie acea stare de tulburare care afectează corpul, starea de spirit şi binenţeles gândurile. Ea influenţează modul în care o persoana mănâncă, alterează somnul, modifică maniera de percepere a celor din jur şi a persoanei în cauză.

Depresia clinică este o boală care afectează copiii şi tinerii, precum și adulți. Aproximativ unul din fiecare 200 de copii sub vârsta de 12 ani pot suferi de depresie gravă iar 2-3% dintre adolescenţi sunt susceptibili de a fi grav deprimaţi. După pubertate, fetele devin mai predispuse la depresie decât băieții.

 

Motivele depresiei

 

Motivul pentru care copiii şi tinerii în general sunt deprimaţi se datorează unor combinații de factori diferiți. De exemplu, se știe că depresia are o tendinţă să apară în familii datorită moştenirii genetice. De asemenea, depresia este mai frecventă în cazul în care un copil sau un tânăr a experimentat un eveniment traumatic în viață, cum ar fi pierderea unui părinte, neglijarea gravă sau a fost abuzat. O bună comunicare afectivă cu copilul, încă din primele luni de viaţă oferă protecţie împotriva depresiei în anii ce urmează.

 

Semne ale depresiei

 

Majoritatea oamenilor pot identifica că au avut una sau două dintre aceste simptome o dată în viața lor, de aceea este important să ne gândim la frecvența acestor simptome și persistența acestora și să nu ia în considerare nici un simptom unic, izolat ca un semn al depresiei.

  • tristeţe sau stare de spirit căzută în cea mai mare a timpului de cel puţin câteva săptămâni;
  • pierderea interesului faţă de activităţile ce îi făceau plăcere, fără a înlocui cu alte activităţi;
  • lipsa interesului de a socializa;
  • dificultăți de concentrare în activitatea școlară.
  • frica, supărări dese şi iritabilitate;
  • pierderea încrederii în sine, un sentiment redus al proprii valori, culpabilitate crescută;
  • lipsă de energie sau oboseală excesivă în absența unei boli fizice;
  • schimbări în somn: fie doarme prea mult fie nu poate adormi uşor;
  • modificări a poftei de mâncare, de exemplu, mâncatul excesiv sau devine dezinteresat;
  • griji excesive, anxietate sau se confruntă cu atacuri de panica;
  • pierderea interesului pentru propriul aspect;
  • se plânge frecvent de stări de rău, cu simptome de anxietate vagi, cum ar fi dureri de cap, stomac deranjat, palpitații;
  • gânduri frecvente despre moarte sau sinucidere (de urgenţă cereţi ajutorul unui specialist, psiholog în aceste cazuri);

 

Nevoia de atenţie a copiilor

 

Este deseori greşit înţeleasă de către adulţi. Nu trebuie interpretată ca un moft, ci mai degrabă ca un semnal de alarmă. Relaţia părinte-copil se înte­meiază pe datoriile părintelui faţă de copil şi nu invers. Iubirea necondi­ţionată este baza creşterii sănătoase a oricărui copil. Cu alte cuvinte, părinţii au datoria să-şi ofere toată dragostea de care sunt capabili, fără să ceară nimic în schimb. Desigur, fiecare copil va avea nevoie de lucruri diferite, în măsuri diferite, în funcţie de particu­larităţile personalităţii şi comportamentului său unic.

 

Ascultă-l 

Un copil mereu trist, fără chef de joacă, apatic, retras, necomunicativ, agresiv sau care plânge mult şi fără motiv, ar putea suferi cu adevărat şi trebuie consultat de către un psi­holog şi un medic psihiatru. Depresia infantilă reprezintă un diagnostic medical valid şi foarte serios, care nu trebuie confundat cu temperamentul melancolic şi trecut cu vederea

 

Oferiţi copiilor permisiunea de a simţi

Nu încercați să stabiliţi ceea ce trebuie să simtă sau să “reparaţi” sentimentele copiilor dvs. Veţi rezolva mult mai bine situaţia de moment, şi îl veţi pregăti mult mai bine pentru viitor folosind expresii de genul: “am încredere că vei ști ceea ce trebuie să faci atunci când ai nevoie să …” sau  “Sunt aici pentru tine, dacă ai nevoie de cineva pentru a cere un sfat să şti că voi fi lângă tine” Îi vei arăta astfel că ai încredere în judecata lui, că acesta poate avea încredere în sine, în propriile lui instincte şi abilităţi dar şi că îţi pasă, iar acest lucru poate fi suficient să ştie că îi eşti alături oricând şi oriunde, chiar dacă nu eşti prin preajmă.

Disimularea sentimentelor ţine mai mult de context, decât de vârstă. Copilul observă că anumite emoţii sunt întâmpinate cu reticenţă. Treptat, copilul învaţă să ascundă ceea ce îi provoacă părintelui neplăcere. Din dorinţa de a-şi proteja părintele mult iubit, copilul îi păstrează secrete suferinţele. Dar asta nu le face să dispară, ci doar şi le consumă în tăcere. Dacă va suspecta o umbră de tristeţe, o va alunga instictiv, cu un îndemn suportiv, de tipul: “nu mai fii trist/ă”, şi astfel cercul vicios se perpetuează.

 

Fiţi empatic

A spune cu bunăvoinţă „da, înţeleg că…” este de o mie de ori mai important decât a moraliza. în cazul în care, copleşit de furie, un copil este obraznic sau agresiv, orice adult va fi tentat să mo­ralizeze. Orice apel la raţiune va fi sor­tit eşecului, în asemenea momente. Cu mult mai eficient ar fi să validăm furia copilului, în condiţiile tensiunii create, prin urmare nu trebuie să fiţi obiectiv ci subiectiv. Acum nu este momentul de a fi analitic și detașat. Copiii tăi trebuie să știe că ești om și ai sentimente. Ei au nevoie să știe că nu doar “înțelegi” ci că şi şimţi. Biblia spune, “plângeți cu cei ce plâng și râdeţi cu cei care râd”. Nu respingeţi sentimentele copiilor, nu este vorba despre sentimentele dvs., prin urmare nu luați o atitudine de genul “Nu am nevoie de prostiile astea acum”. Nu au nevoie de respingere, frustrare, tristete sau depresie. Dacă nu se pot descurca cu ceea ce simt, cum credeţi că se vor putea descurca şi cu sentimentele dvs. faţă de ceea ce simt?

 

Daţi explicaţii corecte

În faţa unor situaţii mai deosebite, adulţii au obiceiul de a proteja copiii, minţindu-i. Este nerealist să ne aşteptăm să putem păcăli un copil, ca şi când nu ar fi parte din situaţie. De la vârste fragede, suntem cu toţii expuşi la aceeaşi realitate. Când ne ascundem tristeţea, nu facem decât să bulversăm copilul. El vede toate celelalte semnale contradictorii şi totuşi primeşte un mesaj care nu se potriveşte. Despre toate acestea am scris aici în articolul Nevoia de atenţie a copilului.

Factori diminuatori ai tristeţei şi depresiei

 

Unii factori sau circumstanțe de viață pot reduce factorii de risc ai stărilor de tristeţe şi depresie:

  • o bună comunicare afectivă încă din copilăria timpurie. Încurajați-i să vorbească și activ ascultă activ ceea ce îți spun.
  • o bună integrare socială, grup de prieteni apropiaţi. Încurajaţi-i să participe la diferite activităţi sociale, fiind conectaţi social la grupuri cu aceleaşi interese vor beneficia şi de protecţia celorlalţi fie că sunt prieteni, profesori sau modele de urmat.
  • activitatea fizică regulată şi exercitiile fizice;
  • lipsa presiunii excesive asupra copilului;
  • o perspectiva optimistă, încrezătoare şi o bună cunoaştere a valorii proprii. Amintește-le de punctele lor forte și a resurselor de care dispun, încurajaţi-i să se bazeze pe ceea ce simt, pe propria lor judecată şi pe instinct.

 

rechizitelemele.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Moda la preturi mici!vezi oferta!
+