Vrem să devenim părinţi!

Vrem să devenim părinţi!

Aţi decis că este momentul ca în familia voastră să mai apară un membru – felicitări! Ca orice cuplu, vă doriţi o sarcină fără probleme şi un copil sănătos. Deci, care este următorul pas?

 

Vizitează-ţi medicul de familie şi ginecologul

Dacă vă doriţi un copil, medicul de familie este prima persoană care vă poate spune paşii pe care trebuie să-i urmaţi, astfel încât organismul să fie pregătit pentru sarcină, iar copilul să se poată dezvolta normal. În timpul unui consult preconcepţional, medicul de familie va îndruma cuplul către mai multe investigaţii. Este foarte important ca partenerii să-şi verifice starea de sănătate astfel încât să trateze problemele care ar putea influenţa negativ concepţia sau dezvoltarea fătului. Printre acestea pot fi anemiile, carenţele de acid folic, infecţiile urinare, imunitatea faţă de rubeolă şi varicelă etc.

Medicul dumneavoastră de familie vă poate recomanda efectuarea analizelor uzuale de sânge şi urină, un consult ginecologic însoţit de o ecografie, efectuarea examenului Babeş-Papanicolau şi de secreţie vaginală. Medicul de familie va verifica şi schema de vaccinare şi vă poate recomanda ca anumite vaccinuri să fie actualizate.

Trebuie să ştiţi că nu există o vârstă ideală pentru a avea prima sarcină, dar este de preferat ca aceasta să aibă loc până la 30 de ani. Totuşi, limita inferioară de vârstă pentru o  sarcină fară probleme este 20 de ani. Sigur, o femeie poate să rămână însărcinată şi după 35 de ani, dar este nevoie de o monitorizare mult mai atentă, astfel încât totul să decurgă fără probleme.

După efectuarea investigaţiilor prescrise de medicul de familie, ginecologul vă mai poate recomanda anumite teste genetice, dacă există anumite antecedente în familie. Totodată, partenerului i  se va recomanda testul pentru stabilirea grupei de sânge şi RH-ul.

 

Verifică-ţi amănunţit sănătatea, dacă ai boli cronice

Dacă suferiţi de anumite boli cronice, cum ar fi diabet zaharat, hipertensiune, boli tiroidiene,astm, epilepsie, obezitate, este bine să mergeţi la un consult de specialitate, recomandă dr. Diana Răduţă, medic specialist de familie. Medicul specialist va face o evaluare a bolii, oferindu-ţi suportul pentru a putea rămâne însărcinată fară a vă pune în pericol viaţa ta şi sănătatea copilului.

Citeste  Violenta in familie

 

Vizitează şi un stomatolog

Chiar dacă lista medicilor pe la care trebuie să treci începe să ţi se pară cam lungă, nu omite să vizitezi şi stomatologul. Acesta-ţi va evalua sănătatea gingiilor şi a dinţilor şi-ţi va recomanda, dacă este cazul, un tratament adecvat. Este cunoscut faptul că în timpul sarcinii trebuie evitate majoritatea intervenţiilor care necesită administrarea de anestezice şi antibiotice. Din acest motiv, asigură-te că ţi-ai rezolvat problemele dinainte.

Chiar şi aşa, trebuie să ştii că, în timpul sarcinii, nivelul crescut al hormonilor poate sensibiliza dinţii şi gingiile, iar riscul de infecţii este destul de ridicat. „Riscurile apariţiei problemelor dentare în timpul sarcinii scad, dacă aveţi deja obiceiuri sănătoase legate de igiena orală şi dacă respectaţi următoarele lucruri:

– Periaj dentar de 2 ori/zi, obligatoriu seara, cu o pastă fluorurată.

– Utilizaţi mijloace suplimentare de igienizare: aţa dentară o dată pe zi, apa de gură.

– Mergeţi în mod regulat la medicul dentist.

Dacă totuşi veţi avea nevoie de tratament şi în timpul sarcinii, trebuie să ştiţi că abia după primul trimestru de sarcină pot fi făcute anumite tratamente care nu prezintă urgenţe.

 

Monitorizează-ţi ovulaţia

Dacă ai folosit contraceptive orale, ovulaţia este reluată în următoarea lună după oprirea contraceptivelor. Însă, în cazul anumitor contraceptive, este recomandată o pauză de trei luni după oprirea lor. Apariţia ovulaţiei se manifestă printr-o serie de semne, printre acestea putem enumera:

–   durerea uşoară (jenă) la nivelul proiecţiei ovarului care ovulează

–   apariţia unei mici sângerări în perioada fertilă

–   apariţia unei secreţii abundente transparente (glera)

–   creşterea temperaturii bazale.

Citeste  Fasolea

Ovulaţia se poate calcula corect doar la ciclurile regulate şi nici atunci nu există certitudine, deoarece poate să varieze în funcţie de starea femeii (stres, boală). Totuşi, ovulaţia se produce aproximativ la mijlocul ciclului menstrual, după 12-16 zile de la prima sângerare. Trebuie să ştiţi că perioada fertilă este de aproximativ 5 zile (spermatozoizii rezistă 72 de ore, în timp ce ovulul trăieşte 48 de ore).

 

Adoptaţi un stil de viaţă sănătos

Dacă decideţi să concepeţi un copil, este esenţial să fiţi atenţi la ceea ce consumaţi şi la modul de viaţă pe care-l aveţi. Organismul viitoarei mame trebuie să conţină elemente esenţiale necesare dezvoltării copilului. Renunţarea la anumite obiceiuri nesănătoase, precum fumatul şi alcoolul, reprezintă un prim pas. De asemenea, este indicat ca viitoarea mamă să prezinte o greutate cât mai apropiată de cea ideală, fiind cunoscut faptul că atât subponderabilitatea, cât şi obezitatea afectează capacitatea de concepţie. Insă dietele restrictive pentru scădere ponderală ar trebui încheiate cu cel puţin 6 luni înainte de conceperea unui copil.

 

Unele alimente pot fi dăunătoare

Viitoarea mamă trebuie să acorde atenţie dietei atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Există anumite alimente, precum anumite specii de peşte (rechin, peşte spadă, macrou), care conţin cantităţi însemnate de mercur. Evitaţi aceste tipuri de peşte, deoarece influenţează dezvoltarea fătului. Recomandabil să consumaţi ton sau somon în cantitate de 85 g, de două ori pe săptămână, deoarece aceste tipuri de peşte conţin acizi graşi, omega-3, esenţiali pentru dezvoltarea sistemului nervos al fătului. De asemenea, pentru a se preveni infecţia cu anumiţi agenţi precum salmonela, campilobacter şi listeria, este important ca legumele şi fructele să fie bine spălate şi să nu se consume lapte nepasteurizat, brânză nepasteurizată, ouă de raţă şi carne nepreparată bine termic. Există studii care au demonstrat creşterea perioadei de concepţie la persoanele care consumă mai mult de 500 mg zilnic.

Citeste  Strabismul la copii
ppt.ro

 

Luaţi acid folic şi vitamine

Suplimentarea dietei cu vitamine precum acidul folie reprezintă un lucru esenţial în conceperea unui copil sănătos. Se recomandă ca în perioada de preconcepţie şi în primele trei luni de sarcină să se administreze 400|ig acid folie, pentru a se preveni riscul de defect al tubului neural. Administrarea unei doze mai mari de acid folie, de 5 mg, se recomandă la femeile cu risc crescut de a naşte copii cu afectări ale tubului neural, cum este cazul femeilor care iau medicamente antiepileptice. Vitamina D reprezintă o altă vitamină care, dacă lipseşte, poate afecta dezvoltarea nou-născutului.

Dozarea acestei vitamine şi suplimentarea în cazul în care se evidenţiază un deficit este de asemenea un lucru important. Excesul de vitamina A sub formă de suplimente, consumul de crustacee sau produse din ficat pot dăuna, de aceea se recomandă evitarea lor.

 

Viitorii tătici trebuie să renunţe la vicii

De asemenea, pregătirea pentru conceperea unei noi vieţi nu presupune ca doar viitoarea mamă să aibă grijă la stilul de viaţă, ci şi viitorul tată. Acesta trebuie să reducă consumul de alcool, fumatul, iar în cazul în care este supraponderal, este recomandată scăderea greutăţii. Combaterea acestor factori au rol în creşterea fertilităţii. S-a demonstrat că suplimentarea dietei cu Zn şi exerciţiul fizic creşte rata de concepţie. Stilul de viaţă sănătos ar trebui să facă parte din modul nostru de a trăi, fără să avem perioade de excese, urmate de perioade de abţineri, deoarece sănătatea noastră în momentul conceperii unui copil va fi corelată strâns cu sănătatea copilului nostru.”

Aşadar, momentul conceperii unui copil trebuie să ne găsească pregătiţi, educaţi şi sănătoşi. Mai rămâne un singur detaliu – Să vină barza!

sursa: Medlife

zenda.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Sandale Ieftinecu 90% discount!
+