Eşti familiarizată cu termenii medicali?

Doctorii au un obicei, puţin bizar, de a vorbi despre lucruri simple într-un limbaj care este de neînţeles pentru oamenii de rând. Deşi mulţi doctori încearcă să vorbească într-un limbaj simplu, încă mai există expresii pe care le folosesc atunci când eşti însărcinată şi care ţie nu-ţi spun nimic. Dacă ţi se întâmplă acest lucru, nu ezita să întrebi medicul ce semnificaţie au aceste cuvinte exotice.

Glosar cu cei mai folosiţi termeni de specialitate:       
AFP sau Alfafetoproteina

O substanţă produsă de copil, care poate fi depistată în sângele mamei. Nivelele ridicate indică malformaţii ale sistemului nervos; nivelele joase pot indica o boală genetică, manifestată clinic prin facies mongoloid (trisomia 21 sau sindromul Down).

depurtat.ro
Aftă

O infecţie localizată la gură, organele genitale sau mameloane, de obicei cauzată de Candidafungi.

Albumină

Principala componentă a proteinei din sânge. Albumina în urina unei femei gravide poate fi un semn de pre-eclampsie.

Amniocenteză

O tehnică pentru examinarea lichidului amniotic, efectuată numai în cazuri speciale, ca parte a testelor de diagnosticare prenatală.

Amnion

Stratul membranei care înveleşte fătul şi lichidul amniotic. Cuvântul vine de la cuvântul grecesc miel, fiindcă mieii se nasc de obicei cu tot cu sacul amniotic.

Amnioscopie

O tehnică de examinare a lichidului amniotic.

Anemie

Scăderea nivelului hemoglobinei în sânge, de obicei, datorată lipsei fierului din alimentaţie. Te vei simţi foarte obosită. Anemia se tratează cu tablete care conţin fier.

Anti-D imunoglobulină

O injecţie care se face pentru a evita formarea de anticorpi la mamele cu Rh negativ.

Apgar scor

Un sistem promovat de anestezista americană VirginiaApgar, pentru a stabili starea de sănătate a copilului tău, imediat după naştere.

Avort

Naşterea fătului înainte de săptămâna 28 a sarcinii.

Diametrul biparietal al craniului

Distanţa de la o tâmplă la alta, la nivelul capului copilului. Măsurată în decursul examinării cu ultrasunete, reprezintă o componentă majoră pentru determinarea vârstei copilului.

Cerclaj

Aplicarea unui inel de jur împrejurul colului uterin, -A pentru a evita pericolul unei naşteri premature, atunci când colul se deschide prea devreme.

Cezariană

Naşterea copilului prin intervenţie chirurgicală.

Colul uterin

Gâtul uterului.

CTG: Cardiotocografie

O metodă de măsurare, în acelaşi timp, a bătăilor inimii copilului şi a contracţiilor mamei. Utilizată pentru monitorizarea stării copilului în pântecul tău.

Cx

Prescurtare de la Cervix (col uterin), cea mai de jos intrare spre uter.

Eclampsie

O foarte rară şi severă formă de pre-eclampsie, cu convulsii.

Sarcină Ectopică

Embrionul s-a fixat în afara uterului, de obicei într-una din trompele uterine. El nu se poate dezvolta acolo. Sarcina ectopică este periculoasă dacă nu este depistată într-o fază timpurie. Această posibilitate trebuie evaluată atunci când femeia acuză orice fel de dureri severe abdominale, în fazele de început ale sarcinii (din săptămâna 5 până în săptămânal 0).

Epi sau Epiziotomie

Prescurtare de la epiziotomie. Epiziotomie: în timpul naşterii, vaginul şi perineul (ţesutul moale dintre vagin şi rect) sunt întinse la maximum de capul copilului. Asistenta îşi va plasa mâna lângă perineu pentru a-l proteja şi a facilita ieşirea rapidă a capului copilului. Dacă perineul riscă să se rupă, o incizie chirurgicală va face să se lărgească vaginul. Abia vei simţi incizia, fiindcă presiunea exercitată de capul copilului face zona aproape insensibilă la durere. Totuşi, vei avea nevoie de o anestezie locală, atunci când incizia este suturată.

FHT

Fetal heart tones (bătăile inimii fătului). Numărul de bătăi pe minut ale inimii fătului.

Gestaţie prelungită

Naşterea după săptămâna 42.

Gestoză EPH

Termenul medical pentru pre-eclampsie. Prescurtarea semnifică trei simptome principale: E de la edeme (picioare umflate sau o creştere bruscă în greutate), P de la proteinuria (proteina în urină, în particular albumina) şi H de la hipertensiune (presiune crescută a sângelui).

Glicemie

Cantitatea de zahăr din sânge; poate fi testat în sânge şi în urină, pentru a diagnostica diabetul.

Hb: Hemoglobină

Pigmentul din sânge care transportă oxigenul şi care îi dă sângelui culoarea roşie.

Hematom

O umflătură densă, de culoare albăstruie pe capul copilului, datorită presării capului în strâmtul canal al naşterii. Dispare fără tratament după câteva zile.

Hipertensiune

Presiunea ridicată a sângelui, care poate fi un semn de pre-eclampsie.

Naştere prematură

Un copil incomplet dezvoltat, născut înainte de săptămâna 38.

Naştere la termen

O naştere normală, între a 38-a şi a 42-a săptămână.

Oxitocină

Un hormon care stimulează contracţiile uterine. El poate fi injectat pentru a provoca contracţiile, a le stimula şi a controla sângerarea după naştere. Este, de asemenea, important în prima săptămână după naştere pentru lactaţie (alăptatul la sân) şi pentru reducerea dimensiunilor uterului.

Perioada de gestaţie

Perioada de timp care a trecut de la momentul concepţiei.

Placenta

Organul care se dezvoltă pe peretele interior al uterului şi îi furnizează copilului substanţe nutritive şi este expulzată după naştere.

Placenta praevia

Cazul în care placenta este plasată prea jos şi acoperă parţial sau complet colul uterin. Ar putea implica operaţia cezariană.

Pre-eclampsie

Cunoscută de asemenea şi ca toxemie pre-eclamptică. O boală în care femeia are dureri de cap, ameţeli şi dureri abdominale. Apare rareori şi se tratează uşor dacă este depistată destul de repede.

Prezentare pelviană

Copilul vine cu fundul înainte.

Proteinuria

Prezenţa proteinei din urină.

Febra puerperală

Un nume incorect dat unei complicaţii după naştere, care este rară în zilele noastre. O acumulare de scurgeri după naştere, care conţine bacterii şi produce mamei o stare febrilă. în zilele noastre, aceasta poate fi tratată.

Incompatibilitate Rh

Orice om are sânge, fie cu Rhesus pozitiv, fie cu Rhesus negativ. Dacă mama are Rhesus negativ iarfătul Rhesus pozitiv, pot apărea complicaţii grave.

SFT

Testul de colorare Sabin-Feldman, pentru depistarea infecţiei cu Toxoplasmă.

SIDA

Sindrom imunodeficitar dobândit. O maladie cauzată de infectarea cu virusul uman imunodeficitar (HIV). Sistemul imunitar al oamenilor care au această maladie nu mai este destul de puternic pentru a-i feri de bacterii, fungi şi virusuri în jurul orificiilor.

Sifilis

Înainte o boală foarte des întâlnită, transmisă pe cale sexuală. Se poate transmite şi copilului, prin sânge, cauzân-du-i probleme grave.

Torax

Piept. Torace

Tromboză

Formarea unui cheag de sânge, de obicei pe una dintre venele de la picioare. Poate fi prevenită purtând ciorapi elastici.

Tocoliză

Suprimarea contracţiilor.

Toxoplasmoză

Boală transmisibilă, manifestată sub forma unei răceli sau inflamarea ganglionilor limfatici în zona gâtului, în cazul adulţilor. La copilul încă nenăscut, totuşi, aceşti paraziţi pot ataca creierul sau ochii creând probleme grave. Principala sursă de infecţie o reprezintă excrementele de pisică, dar şi carnea crudă sau parţial friptă (în sânge) – de aceea vor trebui evitate. Este o infecție gravă mai ales în cadrul femeilor însărcinate în cazul în care acestea au grijă de un animal de companie.

US

Ultrasunete, o formă de examinare prenatală.

Vagin

Canalul dintre uter şi organele genitale externe.

Reacţia Wassermann

Test de rutină efectuat în timpul sarcinii pentru depistarea sifilisului.

noriel.ro