Răsfăţul copiilor

Copiii răsfăţaţi sunt rar plăcuţi de cei din jur. Într-adevăr nu este corect sau moral să respingi un copil răsfăţat întrucât nu este vina lui, niciun copil nu se naşte răsfăţat, şi nici nu se formează singur aşa. Răsfăţul este datorat părinţilor şi de multe ori bunicilor şi are de regulă mai multe cauze cum ar fi:
– dorinţa de a da copilului totul posibil. Părinţii ce au avut în trecut o copilărie mai grea, sunt determinaţi ca micuţii lor să nu aibă o asemenea experienţă;
– incapacitatea de a spune “nu” copilului. Un copil ce vrea tot timpul ce, cum şi când vrea el trebuie să i se spună şi nu. Chiar dacă viaţa e mai uşoară pe termen scurt dacă copilul primeşte tot ceea ce vrea întrucât se evită confruntarea, pe termen lung însă, lipsa fermităţii şi autorităţii va face copilul să devină răsfăţat; – răsfăţul moştenit. Un părinte ce la rândul lui a fost răsfăţat va fi mult mai indulgent cu copilul lui, considerându-se etalon şi totodată că aşa este normal;
– un singur copil. Fiind în centrul atenţiei în familie şi fără să fie nevoit să atragă şi să împartă din atenţie, împreună cu un mix din cauzele mai sus prezentate pot foarte uşor să îi influenţeze comportamentul.

Un copil răsfăţat de regulă devine nepopular şi egoist, întrucât se gândeşte doar la el nefiind capabil să împartă sau să fie empatic cu sentimentele celor din jur. Dacă aceasta caracteristică continuă şi pe perioada adolescenţei, sau când devine adult, respingerea de către cei din jur va continua de asemenea.

Părinţii au opinii diferite asupra termenului de răsfăţ. Unii consideră că micuţii nu pot să fie răsfăţaţi întrucât nu cunosc aceasta stare, realitatea lor nu cuprinde şi această culoare comportamentală. Alţii consideră că răsfăţul se crează odată cu naşterea, şi că această caracteristică nu se poate schimba. Este adevărat că până şi un bebeluş învaţă că plânsul este o metodă eficace de a primi atenţie de la părinte, însă dacă părintele nu reacţionează va da impresia micuţului că el nu este important şi că părinţii nu vor face nimic să îl facă fericit. Repetarea acestei situaţii va crea sentimente de nesiguranţă şi copilul va plânge din ce în ce mai mult.

Răsfăţul nu este doar o problemă ce ţine de acordarea de prea multă atenţie sau jucării, este mai mult o problemă a modului în care se dau aceste lucruri şi cum copilul înţelege aceste acţiuni.

Puteţi evita să vă răsfăţaţi copilul întrebându-l de ce anume doreşte lucrul pentru care comportamentul lui devine agresiv şi prin urmare copilul se va simţi nevoit să se gândească atât la cererea făcută cât şi la modul în care o cere. Încurajaţi copilul să accepte soluţii de compromis în cazurile în care ce vrea el diferă faţă de ce vreţi dvs. pe el, iar odata ce aţi ajuns la un acord neapărat să vă ţineţi de promisiune.

Un copil mic şi răsfăţat priveşte lumea doar din punctul lui de vedere, se gândeşte doar la el şi la ce vrea el, prin urmare trebuie să îi arătaţi să ţină cont şi de sentimentele celorlalţi, de exemplu îi puteţi explica dezamăgirea celuilalt copil de la care i-a smuls o jucărie din mână. Poate va părea dezinteresat la exerciţiul dvs. însă mesajul dvs. va fi transmis.

5 principii pentru a evita răsfăţul:

– încurajează-i să înveţe şi spune-le ce au voie să facă şi nu ce nu au voie.

– nu cu banii devin copii fericiţi;

– fii întotdeauna sigur pe tine, acordăţi şi ţie şi lui respect;

– contează să ai o relaţie strânsă cu copilul dar mai mult decât atât, o relaţie bună;

– învaţă-i să se definească prin ceea ce sunt şi nu prin ceea ce au;