Talentul muzical al copiilor

Talentul muzical al copiilor

Percepţia muzicală sau influenţa stimulilor muzicali începe să se exercite încă dinaintea naşterii. Studii recente indică efectele pozitive evidente ale ascultării muzicii înainte de naştere asupra dezvoltării perceptive şi motrice ulterioare. Muzicalitatea se formează şi se manifestă foarte timpuriu, chiar şi în condiţii cu totul limitate, de exemplu la copii ai căror părinţi sunt surzi. 

Dezvoltarea aptitudinilor muzicale

Încă de la cele mai fragede vârste surprinzător, comportamentul muzical al copiilor este foarte asemănător cu cel al adulţilor, dezvoltarea aptitudinilor şi deprinderilor muzicale este relativ rapidă, ceea ce înseamnă mai mult decât simpla funcţionalitate a organelor auditive. Indiscutabil, stimularea auditivă timpurie, experienţa muzicală din copilărie este indispensabilă obţinerii performanţelor superioare în domeniul muzical. Dacă ţinem cont de faptul că în privinţa dezvoltării cortexului este mai important numărul conexiunilor decât cea a neuronilor, şi că aceste conexiuni se formează în urma stimulării senzoriale, este uşor de înţeles mecanismul din spatele acestui fenomen. O stimulare auditivă bogată la vârste fragede poate facilita formarea reţelelor neuronale implicate în procesarea informaţiilor muzicale. Cu cât conexiunile formate sunt mai bogate, mai diverse, cu atât prelucrările pot acoperi o gamă mai largă de informaţii, respectiv forme de organizare mai complexe ale acestor informaţii, esenţiale în producţia muzicală.

Copii talentaţi, sau mai bine spus, foarte receptivi la stimulii specifici domeniului muzical, încă de la vârsta de 2 ani răspund la muzică prin mişcări şi reuşesc să captureze mici secvenţe muzicale. În jurul vârstei de 3 ani încep să cânte cu tot mai mare acurateţe, respectând la început numai conturul melodic, recunoscând apoi treptat şi înălţimea corectă a tonurilor. Tot la această vârstă, cântecul spontan, improvizat, este înlocuit treptat de recunoaşterea şi imitarea unor cântece mai populare, familiare copilului. Din acest moment, dezvoltarea aptitudinilor şi deprinderilor muzicale câştigă în complexitate, în calitate, dar fundamental nu se schimbă foarte mult.

 

Interpretarea vocală

În ceea ce priveşte interpretarea vocală, şi această aptitudine – sau cel puţin forma sa iniţială – apare relativ timpuriu, chiar în paralel cu învăţarea limbajului. Nu este vorba însă de cântec în adevăratul sens al cuvântului: copilul vocalizează, cântă spontan, deocamdată fără nici o tendinţă de organizare, dar într-o formă, totuşi, recognoscibilă. Etapele dezvoltării interpretării vocale cuprind, într-o fază iniţială, redarea, imitarea unor secvenţe melodico-ritmice scurte, în care se păstrează numai conturul melodic. În ceea ce priveşte înălţimea corectă a sunetelor, adică precizia interpretării, copilul este încă departe de exploatarea completă a potenţialului său. La vârsta de 2 ani, interpretarea se rezumă, încă, la repetarea unor fraze melodice, însoţită mai mult de entuziasm decât de tehnicitate. Treptat însă, frazele muzicale interpretate devin tot mai lungi, pas cu pas copilul trece la combinarea lor. Complexitatea secvenţelor muzicale cântate creşte şi ea în timp. Vârsta – sau, mai exact, perioada în viaţă – în care apare recunoaşterea corectă a înălţimii sunetelor variază relativ mult. La copiii dotaţi muzical, această aptitudine se poate dezvolta chiar şi la vârsta de 3 ani. Aceste cazuri sunt însă extrem de rare, dezvoltarea recunoaşterii (şi mai ales reproducerea) corecte a înălţimii apare la vârste mult mai înaintate de 3 ani.

Citeste  Adolescenţa: libertatea dulce-amară

În jurul vârstei de 5-6 ani, interpretarea vocală începe să respecte structura şi tonalitatea (înălţimea tonurilor), ajungând să încorporeze majoritatea caracteristicilor specifice interpretării adulţilor. Organizarea urmează patternuri similare celor utilizate, aplicate de către adulţi, chiar dacă intervalul sunetelor (gama) este încă restrâns şi se rezumă doar la câteva melodii scurte şi distincte. Puţin mai târziu, copilul reuşeşte să menţină un ritm constant. În privinţa reperelor de vârstă, copii talentaţi muzical prezintă semne ale potenţialului lor şi un interes viu pentru muzică în jurul vârstei de 5 ani, perioadă în care majoritatea celor dotaţi încep şi educaţia muzicală. În ceea ce priveşte creaţia propriu-zisă în muzică, este interesantă spontaneitatea cu care copiii, începând cu vârsta de 6 ani, se joacă, experimentând, cu sunetele, încercă să compună muzică, improvizează. Ei se aventurează în explorarea domeniului muzical, încercând să cânte la diverse instrumente muzicale sau instrumente ce nu au această întrebuinţare, transformând şi combinând sunetele şi melodiile, creând ritmuri prin gesticulaţii.

 

Performanţa muzicală superioară

Este de acum larg acceptată teza conform căreia toţi copii au aptitudini muzicale – dezvoltate ulterior într-o măsură mai mare sau mai mică. Aptitudinile muzicale naturale constituie o componentă organică a structurii intelectuale a fiecărui individ. Transformarea acestor aptitudini în performanţe muzicale este modulată de cultura, atitudinea mediului social în privinţa dezvoltării talentelor. Rolul determinant al mediului poate fi înţeles în special prin consultarea informaţiilor biografice. Extrem de multe date indică atingerea unui nivel de performanţă mai degrabă în urma, decât înaintea influenţei combinate de oportunităţi şi facilitări. Autorii amintiţi lansează astfel o abordare oarecum contraintuitivă în ceea ce priveşte talentul artistic.

 

Factorii determinanţi în succesul muzical

Factorii ce s-au dovedit a fii foarte semnificativi în determinarea succesului muzical prin influenţa lor pozitivă asupra învăţării şi angajamentului în domeniul muzical:

  • expunerea timpurie la experienţe muzicale;
  • anturaj;
  • factori culturali;
  • motivaţie;
  • selecţia instrumentului;
  • influenţa celor de aceeaşi vârstă;
  • strategii eficiente de învăţare (a muzicii);
  • strategii eficiente de exersare;
  • predare eficientă (pozitivă şi încurajatoare);
  • încredere în sine;
  • încurajare, suport părintesc dar şi oportunităţi pentru prestaţie muzicală.

 

Stadiile talentului muzical

Aptitudinile muzicale se formează într-un proces normal de culturalizare în primii ani de viaţă. Într-o primă fază predomină încă joaca, copilul descoperă plăcerea activităţilor muzicale, acompaniat de încurajarea părinţilor şi eventual a profesorului de muzică. Lipseşte deocamdată perseverenţa, explorarea domeniului, dobândirea cunoştinţelor specifice nefiind sistematică. În acelaşi timp, deocamdată nu se caută criterii obiective pentru măsurarea performanţei, apariţia preocupărilor în acest sens indicând deja următoarea fază. A doua fază – ce se instalează în jurul vârstei de 10-13 ani – se caracterizează prin precizie şi disciplină crescândă. Scopul este perfecţionarea continuă a tehnicii interpretative, îmbogăţirea deprinderilor, ceea ce permite obţinerea unei precizii tot mai mari în prestaţia muzicală. Se acordă tot mai multă atenţie detaliilor tehnice, copilul petrece din ce în ce mai mult timp exersând, învaţă să „tolereze” repetiţiile. Ultima fază este cea a individualizării, personalizării performanţei – este perioada angajamentului într-o carieră muzicală, a descoperirii vocaţiei de muzician. Acesta se reflectă în creşterea şi mai accentuată a timpului alocat domeniului, printr-o atitudine critică faţă de propria prestaţie.

Citeste  Frăţior sau surioară?

 

Cum se “măsoară” talentul muzical?

Talentul muzical (în concepţia lui Joanne Haroutounian) poate fi descris prin trei categorii de bază: (a) aptitudini şi abilităţi muzicale; (b) interpretare creativă; (c) angajament. Aceste categorii au fost elaborate pe baza literaturii de specialitate, analiza de conţinut a unor scale de evaluare existente şi utilizate, precum şi pe baza unor inteviuri cu experţi în domeniu şi cu profesori de muzică. Cele trei categorii sunt definite prin câteva componente esenţiale, detaliate mai jos. Corelaţia semnificativă între diferitele componente ale categoriilor indică consistenţa internă a scalelor de evaluare, precum şi validitatea modelului propus de autoare. În continuare vom completa prezenta descrierea acestor componente.

 

(A) Aptitudinile şi abilităţile muzicale

Memoria tonală

Aptitudine muzicală de bază, se referă la reactualizarea secvenţelor muzicale şi ritmurilor în plan mental, la capacitatea de a „gândi muzical”. Este o componentă indispensabilă, de exemplu, în compararea şi discriminarea sunetelor; subiecţii cu deficite în acest sens nu sunt capabili să compare cu succes două sunete pentru că nu pot menţine activate în memorie suficient timp reprezentarea auditivă a sunetelor pentru a realiza comparaţia. Ca urmare, aceştia au dificultăţi serioase în a învăţa cântece, melodii, fiindcă nu reuşesc să menţină activ patternul tonal al melodiilor.

Simţul ritmului

Se referă la capacitatea de a susţine un ritm continuu cu acurateţe, de a reda secvenţe ritmice de diferite lungimi, dar nu se rezumă numai la atât. Ritmul fiind un atribut muzical de bază, este de asemenea importantă şi capacitatea de a răspunde fluent, cu uşurinţă la diferite ritmuri, la modificările în ritm şi tempo. Execuţia muzicală presupune planificarea secvenţei muzicale produse, iar structura ritmică constituie în acest proces, în mare măsură, un suport. De asemenea, nuanţările ritmice reprezintă elementul în jurul căreia se conturează expresivitatea interpretării. Pentru dezvoltarea acestei capacitati la copiii mici va recomandam jucariile castaniete.

Discriminarea perceptivă

Presupune percepţia diferenţelor fine în înălţimea tonurilor, ritm şi melodie. Discriminarea înseamnă şi compararea a două secvenţe ritmice, tonale sau melodice, urmată apoi de luarea unei decizii de tip „identic/diferit”, ori fără formarea pe plan mental a unor structuri, acest lucru nu este posibil.

Discriminare contextuală

Înţelegerea producţiei muzicale nu poate fi separată de contextul muzical. Discriminarea contextuală înseamnă capacitatea de a identifica patternuri, melodii, eventual chiar instrumente în întregul proces muzical, într-un context mai amplu.

Execuţia

Pe lângă reprezentarea, discriminarea şi structurarea mentală a informaţiei muzicale, o componentă de bază este prestaţia, interpretarea efectivă. Autoarea include în această dimensiune capacitatea individului de a reda, interpreta vocal sau instrumental cu acurateţe şi uşurinţă naturală o melodie. Trebuie menţionat că deşi această componentă este de obicei cea mai evidentă, cea mai „palpabilă”, ea nu poate fi concepută fără componentele enumerate mai sus.

ppt.ro

 

(B) Interpretarea creativă

 

Experimentarea cu sunete

La vârste mai mici aceasta ia forma unui joc cu sunetele, pentru ca mai târziu copilul să treacă la manipularea, transformarea, extinderea ideilor muzicale. Acest lucru presupune fluenţă armonică, flexibilitate.

Sensibilitate estetică

Se referă la capacitatea de a conştientiza schimbări minore în atmosfera, dinamica şi coloratura muzicii.

Citeste  Minciuni nevinovate şi adevaruri de Crăciun

Expresivitate

Se referă la manifestarea implicării expresive în prestaţia muzicală sau reacţia la muzică.

 

(C) Angajamentul

 

Perseverenţa

Manifestarea unei concentrări superioare, precum şi motivaţia interioară pentru muzică. Condiţie fundamentală în dobândirea expertizei în domeniul muzical, perseverenţa, angajamentul, se referă la interesul individului pentru toate activităţile muzicale, imersiunea completă în acest domeniu, la menţinerea unui anumit nivel de motivaţie indispensabil pentru pregătirea îndelungată, sistematică şi deliberată, uneori timp de zeci de ani.

Disponibilitatea de a-şi îmbunătăţii şi elabora ideile

Tânărul muzician este critic şi autocritic, are aspiraţii înalte. (Datorită caracteristicilor de vârstă, această componentă poate fi inclusă în model, sau mai degrabă, poate fi luată în considerare doar la subiecţi care au ajuns în stadiul formal al gândirii.)

Scalele de evaluare, inventarele cuprind descrierea unor comportamente, activităţi sau caracteristici, iar sarcina evaluatorului este de a confirma prezenţa acestora, respectiv să indice frecvenţa sau gradul de manifestare la subiectul în cauză. S-au formulat desigur şi câteva critici faţă de metodele subiective. Aceste critici vizează în primul rând faptul că nu se poate stabili cu certitudine dacă lista indicatorilor este completă sau nu. Aceeaşi problemă însă este valabilă şi în cazul testelor, pentru că deocamdată nu putem stabili exhaustiv toate aspectele relevante.

 

Indicatorii talentului muzical

 

Aptitudini muzicale
  • memorie tonală: Recunoaşte cu uşurinţă melodii, reproduce cu uşurinţă melodii nefamiliare, reproduce (vocal sau instrumental) cu acurateţe o melodie după prima audiţie.
  • simţul ritmului: Sesizează modificări de ritm, în tempo, identifică melodii cunoscute numai pe baza ritmului.
  • discriminare perceptivă: Sesizează diferenţe fine în înălţimea tonurilor,  de ritm, în melodie, sesizează dacă două secvenţe ritmice sunt identice sau diferite, identifică înălţimea unui ton după un reper dat.
  • discriminare contextuală: Este capabil să identifice instrumente în context muzical şi identifică secvenţe melodice într-un context muzical mai amplu
  • performanţă tehnică – acurateţe: Interpretează cu mare acurateţe piese muzicale, tempoul este menţinut cu constanţă, interpretarea este corect articulată, calitatea sunetului este corespunzătoare, interpretează fluent şi cu dexteritate.
  • performanţă expresivă: interpretarea este expresivă şi corespunzătoare piesei muzicale,  dovedeşte intuiţie muzicală.
Creativitatea
  • experimentare muzicală: Manipulează cu uşurinţă teme/secvenţe muzicale, Îi place să se joace cu sunetele după o temă dată, Demonstrează flexibilitate în manipularea temelor muzicale.
  • sensibilitate estetică: Sesizează şi reacţionează la modificările în atmosfera muzicii, Sesizează modificările în dinamica muzicii, Sesizează modificările tonale ale muzicii.
  • capacitate de sinteză muzicală: Sesizează diferenţele de caracter între diferite teme sau momente melodice, Este capabil să îmbine diferite teme/momente melodice.
Angajamentul în muzică- perseverenţa
  • demonstrează interes crescut pentru activităţile muzicale.
  • este perseverent în pregătire muzicală.
  • se concentrează profund în activităţile muzicale.
  • este absorbit de activităţile sale muzicale.
  • este capabil să urmeze întocmai instrucţiunile.

Utilizarea instrumentelor muzicale in educatia copiilor contribuie la stimularea inteligentei auditive, a capacitatii de exprimare a sentimentelor si emotiilor, contribuind astfel la dezvoltarea corecta a copiilor. Totodata, educatia muzicala sustine si imbunatateste abilitatile de limbaj si exprimare corporala, precum si randamentul scolar.

Sursa: Cîmpian Erika Ildiko / Institutul de Istorie George Bariţiu

top-shop.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Sandale Ieftinecu 90% discount!
+