Oul

Oul

Caracterizat printr-un conţinut bogat în proteine cu valoare biologică înaltă şi vitamine, oul constituie un produs de bază în alimentaţie, fiind consumat ca atare sau în diverse preparate.

Albuşul

Este de fapt o soluţie de albumine, al căror reprezentant principal este ovoalbumina. Proteinele din albuş au o valoare biologică înaltă şi conţin toţi aminoacizii esenţiali necesari organismului – şi în special cantităţi crescute de tirozină, triptofan şi lizină – atât de bine proporţionaţi, încât oul a devenit referinţa standard pentru compararea calităţii proteinelor din alte alimente. Astfel, prin definiţie, valoarea biologică a proteinelor din ou este considerată 100%.

Albuşul nu conţine grăsimi şi colesterol. Principala proteină a gălbenuşului este ovovitelina. De asemenea, gălbenuşul este o sursă importantă de fosfolipide extrem de necesare în alimentaţie, mai ales în cazul copiilor şi al gravidelor. Spre deosebire de albuş, gălbenuşul este bogat în vitamine hidrosolubile (în special complexul B) şi liposolubile (vitaminele A, D, E şi K). Cu excepţia riboflavinei care este distribuită uniform în masa oului, toate celelalte vitamine se găsesc în gălbenuş. De remarcat este faptul că oul nu conţine vitamina C.

Gălbenuşul

Acesta concentrează şi substanţele minerale din ou (fosfor, calciu şi fier). Datorită conţinutului crescut de grăsimi emulsionate, gălbenuşul are o importantă acţiune colecistokinetică; pe de altă parte, prezenţa colesterolului în cantitate semnificativă impune limitarea consumului la coronarieni, dislipidemici sau la pacienţii cu litiază biliară. Omul consumă ouă provenite de la diverse specii de păsări domestice sau sălbatice, dar cel mai frecvent se consumă ouăle de găină, care sunt luate drept etalon în descrierea compoziţiei şi calităţilor nutritive. Oul crud nu trebuie să fie consumat ca tare, deoarece este frecvent contaminat microbiologic.

Datorită conţinutului în proteine cu valoare biologic înaltă, cât şi a vitaminelor şi mineralelor, oul reprezintă un aliment valoros, fiind indispensabil unei alimentaţii corecte, în special în rândul copiilor. În piramida alimentară este reprezentat grafic alături de carne şi peşte, fiind recomandate aproximativ 4 porţii pe săptămână (4 ouă pe săptămână).

Citeste  Cum să păstrezi vitaminele din alimente

Sfaturi practice

– Fierbeţi ouăle în loc să le prăjiţi;

– Gătiţi ouăle bătute sau omletă în vase de teflon fără adaos suplimentar de grăsimi;

rechizitelemele.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Sandale Ieftinecu 90% discount!
+