Independenţa și interdependența (ce, de ce, cum şi când)

Independenţa și interdependența (ce, de ce, cum şi când)

Pentru a putea învăţa despre mediul în care trăieşte şi despre sine, copilul trebuie să devină din ce în ce mai independent şi să se desprindă din braţele mamei.  Pe de altă parte, mama trebuie să lase copilul să înveţe şi să se descurce singur dar şi să păstreze conexiunea cu copilul. Vom scrie aici despre o chestiune ce ţine de echilibru şi balanţă, prin care pe de o parte îi dăm copilului impulsul de a fi independent, dar pe de altă parte menţinem cea mai strânsă legătura: între noi ca părinţi şi copilul nostru.

Să acordăm copilului premizele de a îşi dezvolta independenţa nu înseamnă să îl împingem afară din cuibul familiei, înseamnă să îi oferim suport şi încurajări să îşi dezvolte abilităţile ce îi vor permite mai târziu să ajungă un adult încrezător în puterile lui şi toate acestea fără a sacrifica ataşamentul din relaţia noastră. Menţionăm câteva modalități şi sfaturi prin care putem ajuta copilul să își dezvolte independența într-un mod sănătos dar şi modalităţi prin care întărim conexiunea cu acesta pe măsură ce ne pierdem controlat influenţa asupra acţiunilor lui:

 

Independenţa graduală

Dacă spiritul de independenţă al copilului se dezvoltă gradual, vor apare două tendinţe în comportamentul acestuia: unul caracterizat de partea ataşată şi dependentă a copilului faţă de părinte ce îi va asigura confortul şi siguranţa că atunci când are nevoie de suport acesta va veni, şi partea ce îl îndeamnă să experimenteze singur, ce va fi atât imbold dar şi necesitate pentru a căuta mai departe. Independenţa graduală diminuează riscul problemelor comportamentale datorate anxietăţii de a sta pe perioade din ce în ce mai lungi singur (la creşă, grădiniţă, într-o tabără de vară), fără părinţi. Legăturile, conexiunile deja formate cu părinţii, chiar dacă aceştia nu se află în proximitate îi asigură sentimentul de siguranţă, confort şi încredere în sine, cele mai importante în drumul lui spre noi descoperiri şi învăţare. Scopul nostru ca părinţi este să îi învăţăm să se descurce singuri, să aibă încredere în forţele proprii, să fie independenţi şi să îşi poată lua zborul, însă acest scop trebuie să fie dublat şi de o focusare asupra dezvoltării unei dependenţe sănătoase faţă de familie. Încercaţi prin urmare, să găsiţi starea de echilibru între ataşament şi nevoia de libertate.

 

Lasă-l pe el să conducă

Şansele cele mai mari pentru a induce dezvoltarea sănătoasă a sinelui vor apare în situaţia în care copilul începe îşi va dori dorească să descopere lumea din propria iniţiativă şi nu dacă părintele îl împinge de la spate. Pentru a avea aceste dorinţe este necesară implicarea părintelui încă din primele luni de viaţă, prin aplicarea unor modalităţi prin care copilul să înveţe că, pe măsură ce trece timpul, îşi poate asuma noi responsabilităţi şi decizii.

După 6 luni, vârsta la care începe mersul de-a buşilea pe covor, universul copilului se măreşte simţitor, fiind pus în faţa unor opţiuni multiple: ascunsul sub masă sau sub scaun, aruncatul jucăriilor şi rostogolirea acestora pe covor. Puteţi profita de această perioadă, arătându-i că are dreptul şi posibilitatea de a alege, lăsându-l să pe el să selecteze jucăriile cu care vrea să se joace sau cu care vrea să doarmă.

De la vârsta de 9 luni puteţi juca “de-a v-aţi ascunselea”, ascunzându-vă  după o pernă sau după o pătură. Dacă vă acoperiţi faţa cu mâinile sau vă ascundeţi după canapea sau după un perete, copilul va avea oportunitatea să înveţe că existaţi în mintea şi inima lui chiar dacă nu sunteţi în aria lui vizuală, că sunteţi împreună chiar dacă nu sunteţi unul lângă celălalt.

Pe măsură ce creşte, libertatea şi independenţa pot fi introduse treptar prin diverse decizii pe care îl puteţi lăsa să le ia, cum ar fi: alegerea hăinuţelor şi a jucăriilor cu care să iasă afară, a locurilor şi parcurilor unde îşi doreşte să îşi petreacă timpul liber, a muzicii pe care vrea să o asculte.

Perioada de la un an şi până la un an şi jumătate este o perioadă destul de grea pentru mame. Copilul plin de energie vrea să facă totul însă are nevoie de implicarea mamei şi asta tot timpul. Mamele îşi spun că dacă copilul a suflat prima dată în lumânări, lucrurile vor deveni un pic mai simple, şi că vor avea timp să îşi tragă sufletul. Binenţeles că vor putea, dar nu încă …

Citeste  Mintea copiilor

Odată cu dezvoltarea limbajului încurajaţi-l să îşi exprime gândurile, sentimentele şi dorinţele chiar dacă vor apărea situaţii în care nu va fi de acord cu opţiunile sau deciziile dvs. Discutaţi într-o manieră pozitivă despre ceea ce simte şi doreşte, în fond dorinţa este forţa ce acţionează asupra libertăţii, independenţei şi nevoii de a cunoaşte.

Pe la vârsta de 18-24 de luni, micuţul va începe uşor uşor să creeze un spaţiu în relaţia voastră, moment în care începe să îşi dezvolte personalitatea şi facă din ce în ce mai mult efort să se autodefinească. Veţi vedea dintr-o dată cum copilul va începe să se dezbrace singur, să vrea să se joace singur în cadă, să alerge pe iarbă, să urce toate scările pe care le întâlneşte şi să aleagă singur drumul înapoi spre casă creând o grămadă de meandre până când se înserează. Ideile, activităţile şi acţiunile pe care le sunt infinite, pot fi deosebit de stresante pentru un părinte, dar, reţineţi: aceasta este modalitatea prin care testează mecanismul îmi doresc, acţionez, pot.

Începând cu al doilea an, părinţii pot destul de uşor să fie de o parte sau de cealaltă a liniei de echilibru, ori prea restrictivi ori un pic neglijenţi. Dacă în prima postură există riscul blocării dezvoltării sănătoase a independenţei copilului, în a doua apare riscul ca micuţul să se lovească pe sine, pe alţii sau să strice anumite lucruri.

Până ce fac 3 ani, imaginaţia şi creativitatea cu care este înzestrat îi va da şansa de a se bucura de orice lucru. Păstraţi jucăriile simple: blocuri de construcţie, mingi, păpuşi, maşinuţe şi camioane (fără baterii). Un copil la această vârstă singur în cameră şi fără jucării tot va reuşi să facă din pantofi trenuleţe, din ciorapi mingii de fotbal, din pantalonaşi bandane şi din fustiţe pălării funky.

Odată ce face 6 ani, copilul va ajunge la faza de detaşare controlată. Îl veţi vedea cum vine la micul dejun, apoi la grădiniţă, se va întoarce după amiază, va găsi singur o grămadă de activităţi care să îi ocupe timpul până mai spre seară când va veni iar la masă, şi, în mijlocul familiei va căuta răspunsuri care să îl ghideze pentru perioada următoare.

Copiii vor ajunge în cele din urmă independenţi pe cale naturală. Scopul tău ca părinte nu este doar independența în sine ci şi parcursul şi modalitatea prin care copilul ajunge acolo, prin urmare trebuie să îi asiguri un mediu sigur în care acesta își poate descoperi interesele, să caute soluții prin care să ajungă la ele, să îi asiguri suportul în momentele în care simte că a mers prea departe și are nevoie să își reîncarce bateriile în siguranță în sânul familiei.

 

Responsabilitatea parentală

Să îi permiţi copilului să aibă din ce în ce mai mult control asupra unor aspecte ce îl privesc nu înseamnă că renunţi treptat la îndatoririle şi responsabilităţile pe care le ai ca părinte, înseamnă să îi acorzi mai mult spaţiu în care se poate dezvolta, în care poate lua decizii corecte sau greşite, caz în care trebuie să îl ajuţi cu blândeţe să le repare. Tot tu eşti cea care stabileşte limitele, însă în cadrul acestor limite există nenumărate opţiuni şi decizii pe care copilul le poate lua singur fără să fie nevoie să interveniţi. Nu stabili însă limitele în afara ariei lui de cunoaştere şi control, nu doar că veţi preveni anumite accidente dar şi veţi diminua şansele de respingere a libertăţii propuse. Atunci când este gata să treacă la o nouă etapă, nu îl blocaţi, lăsaţi-l să se dezvolte liber acordând însă atenţie la siguranţa lui fizică şi emoţională.

 

Prezintă și respectă programul

În orice moment explicaţi-i copilului care este programul pe care îl aveţi ca familie dar şi individual. Înainte de culcare, în momentul în care copilul trebuie să doarmă singur în camera lui, spuneţi-i “La revedere!” sau “Ne vedem la o repriză de pupăceală dimineaţa!” Spuneţi-i de fiecare dată când plecaţi, unde plecaţi şi cel mai important: când veniţi. Aveţi grijă să nu îi faceţi surprize neplăcute, îi vor zdruncina încrederea în cuvântul dvs. şi îi va da sentimentul că este posibil să nu vă mai întoarceţi, această frică fiind cel mai negru coşmar pentru un copil, întrucât dvs. sunteţi cea mai importantă persoană pentru el, cea care îl iubeşte necondiţionat, îi oferă alinare şi tot ce are nevoie. Fiind universul lui, trebuie să aibă încredere în dvs., iar încrederea se învaţă în timp.

Citeste  Frăţior sau surioară?

Multe din problemele de dimineaţă la creşă sau la grădiniţă apar datorită anxietăţii separării faţă de părinţi. Nu este recomandat să lăsaţi copilul în braţele educatoarei şi să vă furişaţi afară repede fără a îi spune la revedere, dar nici să prelungiţi acest moment câteva zeci de minute. Asiguraţi-vă că i-aţi spus un la revedere scurt, pupaţi-l, spuneţi-i la ce oră sau după ce moment (după somn, sau după gustarea de după amiază) veţi veni să îl luaţi şi abia apoi plecaţi. Un obiect personal de-al dvs. îi poate face aşteptarea mai plăcută, prin urmare îi puteţi lăsa bentiţa de păr de a mamei.

 

Legătura prin cuvinte

Dacă copilul se joacă în altă cameră și începe să vă cheme, în loc să lăsați tot ce aveți în mână și să fugiți mâncând pământul, încercați să purtați un dialog de la distanță: “Vine mama!”. De câte ori ați fost pusă în situația în care nu ați reușit să faceți un duș în ritmul dvs., pentru că micuțul trebuie neapărat și acum să vă arate că a descoperit că mașinuței i se deschide și capota sau că păpușii îi este foame și neapărat trebuie să îi dați o farfurioară din plastic în care mărgele să devină papi? Să mențineți de la distanță prin ușa băii un dialog cu copilul a făcut ca multe proteste și plânsete în fața băii să nu mai apară.

 

Acordă-i responsabilităţi

O modalitate prin care copilul învaţă să aibă încredere în forţele proprii este aceea prin care îi delegaţi anumite responsabilităţi, de pe urma căruia va învăţa că se poate descurca. Un preşcolar, de exemplu, se poate îmbrăca singur şi poate ajuta la prepararea salatelor, să ude florile sau chiar să aibă grijă de un mic animal de companie.

Copiii încearcă, explorează, descoperă și nu de fiecare dată ajung la rezultatul dorit. În cazul în care simt nevoia unui ajutor încurajaţi-i să mai încerce măcar o dată singuri înainte de a interveni şi a salva ziua.

 

Observă semnele stresului datorat separării

Deşi micuţul a dat semnele unei independenţe controlate, există câteodată şi momente în care are nevoie să renunţe pentru o scurtă perioadă la aceasta, pentru a îşi reîncărca bateriile, pentru a testa ataşamentul părinţilor sau dacă în spatele acestei nevoi există anumite probleme. Îndeplineşte-i dorinţele însă caută să vezi ce se află în spatele acestei nevoi. Se simte cumva rău? În ultima vreme ai fost mai distrată sau nu i-ai mai putut acorda suficientă atenţie ? A fost lăsat în prea multe activităţi să se descurce de unul singur mai mult decât îi permite gradul de dezvoltare? Oricare ar fi problema, pentru o perioadă este bine să îi răspundeţi la aceste sensibilităţi prin mai mult timp petrecut alături de el, foarte curând totul va reintra în normal după ce se va asigura că oricând vă va găsi acolo când are nevoie.
 

Încarcă-i bateriile 

Profită de momentele când sunteţi singuri şi petreceţi un pic de timp doar voi, îmbrăţişându-vă, vorbindu-vă şi pupându-vă. Cele mai bune moment pot fi dimineaţa la trezire, seara înainte de culcare, sau ori de câte ori are nevoie micuţului. În momentul în care vă va spune chicotind că nu mai poate, să fiţi siguri că şi-a încărcat bateriile cu o doză de independenţă astfel încât să aibă forţa şi nevoia de a descoperi iar lumea de unul singur. Poate nu va fi ușor să ajungeți la momentul de “Gataaaaa mami gataaaaa, lasă-mă nu maaaai pooot!” dar cu siguranță veți avea parte de un timp de calitate de care vă veți bucura amândoi.

 

Încurajează-l să petreacă timpul și cu alți adulți

Bunicii, prietenii de familie, bona și alte persoane de încredere pot să substituie temporar prezența dvs. Va învăța astfel că există și alte persoane pe această lume de la care pot solicita ajutor.

ibebe.ro The Bag Shop

 

Interdependența

De câtă independență are nevoie sau cât de strânse trebuiesc ținute legăturile? Copilul trebuie să își mențină atașamentul față de părinți dar în timpul acesta să îşi mărească orizontul tangibil, să treacă lin de la siguranța căminului și brațele părinţilor la noutate și descoperire. Job-ul vostru este să facilitaţi această tranziție cât mai echilibrat cu putință. Acesta este parteneriatul părinte – copil ce trebuie negociat și aplicat.

Citeste  Răsfăţul copiilor

Așa cum am afirmat și mai sus, multe teorii despre creșterea copilului pun accent pe scopul părintelui de a avea un copil independent. Este adevărat, însă câștigarea independenței este doar o faţă a unui copil sănătos emoţional, acesta trebuie să treacă prin mai multe etape:

  • Dependența: “Tu fă asta pentru mine!” Copilul sub un an este total dependent de părinții săi.
  • Independența: “Voi face asta singur!” Începând cu al doilea an, copilul, încurajat de părinți învață și își va dori să facă multe lucruri de unul singur.
  • Interdependența: “Vom face asta. Împreună!” Este stadiul în care pe de o parte copilul cunoaște drumul ce trebuie urmat, are încredere în el că poate reuși, dar pe de altă parte, dă și dovadă de maturitate și înțelepciune încât să ceară ajutorul pentru a se descurca mai bine. Este exact starea de echilibru între libertate şi ataşament de care am scris mai sus.

Cel mai bun parcurs pentru un copil este acela prin care trece gradual prin toate cele 3 etape. Să rămână în prima etapă, a dependenței, este la fel de periculos ca și să fie forțat să iasă din aceasta prea devreme. Să rămână în etapa independenţei devine frustrant pentru părinte, care va vedea că micuţul nu îl ascultă şi nu asimilează sfaturile părinţilor. Interdependenţa însă, reprezintă starea în care copilul ajunge să ia tot ce poate de la fiecare utilizându-şi propriile puteri la maxim, înseamnă legătura dintre părinte şi copil prin care amândoi reuşesc să dea tot ce este mai bun din ei în viaţă. Fără provocările la care vă supune copilul în fiecare etapă a dezvoltării sale, nu veţi putea să vă dezvoltaţi abilităţile de care veţi avea nevoie ca părinte în faza următoare. În această etapă, relaţia dintre părinte şi copil străluceşte, ajutându-i pe ambii să dea tot ce este mai bun din ei.

Starea de interdependenţă pregăteşte copilul pentru viaţă, în special în relaţiile sentimentale, sociale şi de muncă. Această stare de fapt nu este o simplă teorie, este pusă în practică de exemplu în relaţiile existente între diferitele departamente ale unei corporaţii având drept scop creşterii productivităţii şi eficienţei. Abilitatea de a şti când anume  şi dela cine ai nevoie de suport este o abilitate valoroasă pe care chiar şi un copil de 2 ani o poate deprinde: “Mă pot descurca singur, dar mă voi descurca mai bine dacă voi avea ajutor la nevoie.”

Să înveţe să fie interdependent înseamnă să înveţe să fie responsabil. Când se obişnuiesc să găsească ajutor la alţii în situaţiile în care nu se pot descurca, învaţă natural să se gândească de două ori atunci când vor da sfaturi şi vor face lucruri ce îi vor influenţa pe cei din jur. Totodată, la adevărata fericire socială ajungi nu când eşti dependent sau total independent, ci atunci când eşti în starea de echilibru.

Prin toate etapele de dezvoltare prin care trece, copilul învaţă să evolueze de la a fi solitar până la a fi social, de la a vrea să fie independent până la a vrea să fie inclus. În fapt, aceşti paşi de la stânga la dreapta pe trepte în urcare reprezintă modelul social al persoanelor interdependente. Vrei ca micuţul tău să se simtă bine cu sine şi atunci când este singur dar şi atunci când este în preajma altor persoane. Interdependenţa echilibrează copilul îl ajută în situaţiile în care devine atât de sigur pe sine încât să considere că nu mai are nevoie pe nimeni în jurul lui să îl ajute şi va pierde anumite oportunităţi de a găsi şi a se îmbogăţi cu ceea ce ceilalţi pot să ofere, dar şi în situaţiile în care este prea ocupat să urmeze turma fără să a aibă şansa de a îşi dezvolta propriile calităţi de lider.

zenda.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Sandale Ieftinecu 90% discount!
+