Echilibrul energetic şi starea de nutriţie

Echilibrul energetic şi starea de nutriţie

1. Echilibrul energetic

Pentru a putea funcţiona normal, organismul uman necesită un aport constant de energie, aport care se realizează prin intermediul principiilor alimentare. Fiind vorba de un organism homeoterm, adică lipsit de capacitatea de depozitare a căldurii şi de posibilitatea de transformare a altei forme de energie exterioară, sursa unică şi indispensabilă a supravieţuirii omului rămâne energia obţinută prin desfacerea legăturilor chimice din structura alimentelor. Starea de sănătate a fiecărui individ, evaluată adesea prin ceea ce se numeste un status nutriţional optim derivă din echilibrul obţinut între necesarul şi aportul nutriţional.

Existenţa unui stări de nutriţie optime promovează creşterea şi dezvoltarea organismului, menţine starea de sănătate, permite desfăşurarea activităţii zilnice şi participă la protecţia organismului faţă de diverse agresiuni sau boli.


În determinarea statusului nutriţional, un rol aparte îl deţine balanţa energetică a organismului ce stă la baza stabilităţii ponderale şi a echilibrului mediului intern. Pe un talger al balanţei sunt aporturile energetice (reprezentate aşa cum am arătat de alimente) iar pe celălalt consumurile energetice pentru menţinerea funcţiilor organismului, termoreglare si activitate fizică În cazul organismului uman, aportul energetic este discontinuu şi variabil, în timp ce consumul energetic este permanent. Este necesară existenţa unor depozite energetice care să asigure organismului uman “combustibilul” în perioadele dintre prânzuri. Se poate vorbi astfel de două etape distincte, perioada alimentară şi cea de post, în cadrul cărora căile metabolice activate sunt diferite, ducând fie la stocare de energie sub formă de glicogen şi trigliceride, fie la consumul din depozitele glucidice şi lipidice, uneori chiar proteice.

Mărimea depozitelor energetice este impresionantă la oameni; astfel, în cazul unei persoane slabe ţesutul adipos depozitează energia necesară pentru aproximativ 2-3 luni, pe când în cazul unei persoane obeze depozitele energetice pot ajunge şi pentru 1 an. Atunci când un organism este în echilibru energetic, aceste depozite rămân nemodificate, deci persoana îşi mentine greutatea corporală.

Energia necesară pe termen scurt (ex. între mese) este asigurată prin utilizarea rezervelor de glicogen şi unele lipide. Rezerva de glicogen de la nivel hepatic şi muscular este rapid epuizată dacă nu există aport alimentar zilnic. În cursul posturilor prelungite sau al perioadelor de restricţie, are loc şi degradarea proteinelor şi utilizarea acestora ca substrat energetic alături de lipide, fenomen neeconomic pentru organism deoarece proteinele au un important rol structural şi, de aceea, nu pot fi utilizate în exces fără a afecta supravieţuirea. Balanţa energetică la indivizii umani este reglată în primul rând prin modularea aportului energetic. Aportul alimentar insuficient determină scădere ponderală, în timp ce aportul excesiv duce la creştere în greutate. Depozitele energetice ale organismului sunt însă determinate de balanţa existentă între aportul de alimente şi consumul de energie. O persoană activă care depune activitate fizică importantă va consuma o cantitate mai mare de energie decît o persoana sedentară.

Ecuaţia bilanţului energetic poate fi exprimată astfel:

modificările depozitelor energetice ale organismului = aportul de energie – consumul de energie.

Valoarea energetică a alimentelor şi nevoile energetice ale omului se exprimă în mod obişnuit în kilocalorii, Cal sau jouli (J). Caloria nutriţională sau “caloria 15” este definită de cantitatea de căldură necesară pentru creşterea temperaturii unui litru de apă de la 14,5 la 15,5°C şi are o valoare medie de 4,1855 stabilită de Organizaţia Internaţională a Standardelor.

Valoarea energetică a elementelor calorigene ale organismului folosită în practică este următoarea:

glucide = 4 kcal/g sau 16,7 jouli;

lipide = 9 kcal/g sau 37,7 jouli;

proteine = 4 kcal/g sau 16,7 jouli;

alcool = 7 kcal/g sau 29,3 jouli;

trigliceride cu lanţ mediu = ≈ 8 kcal/g;

emulsie lipidică 10% = 1,1 kcal/ml.

În practică, este dificil a cuantifica exact aportul de energie cât şi consumurile. Aportul de energie se poate calcula în urma anchetelor nutriţionale (pe bază de chestionare sau jurnal alimentar) valoarea totală a energiei ingerate rezultând din insumarea caloriilor aduse de fiecare aliment. Cele trei grupe de macronutrienţi (glucide, lipide si proteine) nu sunt echivalente în ceea ce priveşte asigurarea necesarului energetic; fiecare dintre aceste grupe este însă necesară, în anumite limite destul de largi, compatibile cu supravieţuirea Componentele principale ale consumului energetic şi anume: metabolismul bazal (nivel minim obligatoriu de energie necesar mentinerii vieţii), termogeneza şi activitatea fizică pot rezulta din calcule:

1. se determină valoarea metabolismului bazal (după formula Schofield)

Vârsta (ani)       Bărbat              Femeie

15 – 18             17,6xG + 656    13,3xG + 690

18 – 30             15,0xG + 690    14,8xG + 485

30 – 60             11,4xG + 870    8,1xG + 842

> 60 11,            7xG + 585        9,0xG + 656

G = greutatea corporală în kg

2. se adaugă activitatea fizică şi termogeneza :

– imobilizat la pat + 10%

– activitate uşoară + 15-20%

– activitate medie + 25%

– pentru activitati grele si foarte grele sunt calcule speciale

Importanţa modificărilor ce au loc la nivelul depozitelor energetice ale organismului, modificări survenite în urma dezechilibrului dintre aportul şi consumul energetic, depinde de durata acestui dezechilibru. Necesarul energetic zilnic la majoritatea indivizilor se află în intervalul 1500–3000 kcal; datorită existenţei depozitelor energetice ale organismului. Dezechilibrul acestei balanţe energetice pe timp scurt (aşa cum apare între mese sau de la o zi la alta) nu determină modificări semnificative în ceea ce priveşte energia totală a organismului, deci nu modifică greutatea corporală. Dezechilibrele ce apar şi se menţin pe o perioadă de câteva zile, săptămâni sau luni pot duce la modificări substanţiale ale energiei totale şi, deci, la modificări corespunzătoare ale greutăţii corporale dar şi la tulburări metabolice În cadrul evaluării balanţei energetice a organismului uman se iau în considerare atât aportul cât şi consumul de energie. În perioada de stabilitate ponderală, aporturile energetice sunt echivalente cu cheltuielile şi atunci se poate evalua numai una din componente.

2 Evaluarea stării de nutriţie

Evaluarea statusului nutriţional se face pe date subiective (putere de muncă, autoaprecierea greutăţii etc.) şi pe date obiective clinice (indici antropometrici, funcţionali etc.) sau de laborator (impedanţă bioelectrică, densitometrie, teste biochimice etc.).

Indici antropometrici

Măsurătorile antropometrice se numără printre cele mai vechi metode de apreciere a stării nutriţionale. S-a folosit greutatea corporală, înălţimea, diverse pliuri cutanate şi circumferinţe, precum şi alte dimensiuni lineare pentru a caracteriza masa grasă şi statusul nutriţional ale unei persoane şi a stabili relaţia între greutate şi cea mai mică mortalitate. În consecinţă, s-au elaborat tabele, care corespund mediei greutăţii populaţiei cu cea mai mare speranţă de viaţă şi care sunt folosite ca reper de normalitate (greutatea „ideală”).

– Înălţimea

Măsurarea înălţimii este necesară în estimarea greutăţii corporale ideale, în calcularea indicelui de masă corporală (IMC) sau a compoziţiei corporale şi necesarului energetic. Înălţimea ar trebui să fie măsurată cel mai corect cu ajutorul unui stadiometru.

– Greutatea

Măsurarea greutăţii corporale este cea mai simplă şi la îndemână metodă de evaluare a statusului nutriţional. O greutate anormal de redusă poate fi considerată ca un semn de denutriţie. În caz contrar, o greutate excesivă poate reprezenta un semn caracteristic al obezităţii. Scăderea în greutate în cazul unei boli sau post prelungit, ca marker al malnutriţiei protein-calorice, se asociază cu risc crescut de morbi-mortalitate Câştigul temporar în greutate adesea dezvăluie existenţa unei afecţiuni, al unei modificări psihosociale sau a stilului de viaţă, sau poate fi asociat cu iniţierea unei terapii sau abandonarea alteia.

Interpretarea valorii greutăţii corporale trebuie să ţină cont de înălţimea şi vârsta persoanei respective, mai ales la copil. Prima informaţie care se culege este greutatea actuală prin cântărire. Cunoaşterea greutăţii permite a se calcula procentajul de variaţie a greutăţii în plus sau în minus faţă de greutatea lui anterioară sau faţă de un reper de normalitate (tabele). Greutatea normală se poate şi calcula prin formule cum ar fi:

Lorentz                                                   Metropolitan Life Insurance

GI = Î – 100 – (Î-150)/ sex          GI = 50 + 0,75 (Î-150) + (v-20)/4 . La femei rezultatele se înmulțesc cu 0,9

 unde: GI = greutatea ideală teoretică (kg), Î = înălţime (cm), sex = 2,5 pentru femei; 4 pentru bărbaţi, v = vârsta (ani)

Se sugerează că greutatea ideală ar însemna “sănătos”, apreciere care nu este întru totul valabilă astăzi. Este necesară măsurarea periodică a greutăţii. O variaţie cu >10% faţă de „normalul” din tabele (în plus sau în minus) este de semnalat medicului. O scădere sau o creştere bruscă a greutăţii este de asemenea de luat in consideraţie.

– Indicele de masă corporală

Indice de masă corporală (IMC) se mai numeste indicele Quetelet

IMC = greutatea/înălţimea2 (greutatea în kg şi înălţimea în m);

Valoarea normală este între 18-25 kg/m2 (chiar 27 kg/m2) la adult, dar aceste limite se modifică sensibil cu vârsta şi sexul.

Exprimarea prin IMC este indirectă dar accesibilă, validată prin diverse studii. După IMC persoanele se clasifică pe clase care a fost acceptată de Organizația Mondială a Sănătății:

IMC                  Status nutriţional

< 10                   Denutriţie grad V

10 – 12,9         Denutriţie grad IV

13 – 15,9         Denutriţie grad III

16 – 16,9         Denutriţie grad II

17 – 18,4         Denutriţie grad I

18,5 – 24,9       NORMAL

25 – 29,9          Suprapondere

30 – 34,9          Obezitate grad I

35 – 39,9          Obezitate grad II

≥ 40                 Obezitate grad III

După clasificarea actuală acceptată la nivel internaţional, obezitatea se defineşte printr-un IMC>30 kg/m2. Pornind de la această valoare, se consideră că adipozitatea antrenează o creştere semnificativă a mortalităţii şi morbidităţii . Indicele de masă corporală are avantajul că determină relaţii între greutate şi înăţime exprimate printr-un singur număr. Indicele de masă corporală este considerat exact pentru că este mai bine corelat cu masa grasă totală şi relativ independent de talie.

Se pot aduce şi critici clasificărilor bazate pe IMC deoarece acesta nu reflectă distribuţia masei grase şi corelaţia cu procentajul masei slabe, care poate oscila între 0,60-0,82.

Riscurile legate de obezitate nu depind numai de importanţa ţesutului adipos, dar şi de repartiţia sa, mai ales abdominală, periviscerală. O acumulare de grăsime în partea superioară a corpului, se apreciază prin creşterea raportului talie/şold şi este un factor de risc metabolic şi cardiovascular independent de valoarea IMC-ului. Circumferinţa taliei este măsurată în poziţie ridicată, la jumătatea distanţei între rebordul costal şi creasta iliacă; circumferinţa şoldurilor se măsoară la nivelul feselor (în dreptul marelui trohanter). În cazul unui raport talie/şold >0,88 la femeie şi >1 la bărbat există o repartiţie androidă (sau abdominală) a grăsimii. Această tip de obezitate este strâns corelat cu complicaţii cardiovasculare şi alte maladii (diabetul zahart, hipertensiunea arterială, dislipidemiile) În caz de raport mai mic se vorbeşte de tipul ginoid, pentru care riscul acestor maladii este net inferior.

După numeroase studii s-a constatat că pentru definirea obezităţii abdominale este suficientă măsurarea circumferinţei taliei. O circumferinţă a taliei de peste 80 cm la femeie şi peste 94 cm la bărbat poate defini obezitatea abdominală. Valoarea circumferinţei taliei corespunde la o creştere importantă a prezenţei factorilor de risc vasculari (creşterea colesterolului total, cresterea trigliceridelor,diminuarea HDL colesterolului, creşterea tensiunii arteriale) este 102cm pentru bărbat şi 88cm pentru femeie.

Pliuri cutanante şi circumferinţe musculare

Măsurarea circumferinţelor trunchiului şi membrelor oferă informaţii despre masa slabă şi cea grasă de la nivel local. Măsurarea pliurilor cutanate aduce date despre nivelul ţesutului adipos subcutanat. Se utilizează în acest sens aparate speciale de măsurare.

În practică măsurarea pliurilor cutanate se efectuează după apucarea unei zone largi de piele între police şi index cu un centimetru sub locul de măsurare cu compasul. Se execută o tracţiune asupra acestui pliu fără a apuca ţesutul muscular adiacent. Cele patru pliuri cutanate utilizate frecvent sunt: pliul cutanat tricipital, bicipital, subscapular şi pliul cutanat suprailiac. Aceste valori permit estimarea statusului rezervelor adipoase şi a masei musculare.

Evaluarea funcţională

Există o legătură directă între masa proteică corporală şi forţa musculară. Măsura forţei musculare reflectă deci capitalul proteic total. Se porneşte de la premisa conform căreia malnutriţia proteo-calorică sau alte forme de malnutriţie se vor asocia cu reducerea rezistenţei, mobilităţii sau funcţiilor organismului. Forţa musculară poate fi evaluată prin dinamometrie. Studiul contracţiei maximale musculare permite distincţia între denutriţie şi subponderalitatea constituţională la adulţii la care indicele de masă corporală este inferior valorii de 18,5 kg/m2; în aceste cazuri, forţa musculară este normală la persoanele slabe constituţional, dar este redusă la pacienţii denutriţi.

Sfaturi practice

– Evaluaţi-vă periodic greutatea şi raportaţi-o la cea anterioară şi la “normalul’ din tabele

– Calculaţi-vă IMC-ul şi măsuraţi-vă circumferinţa taliei (IMC-ul normal este între 18,5-25 kg/m2 şi circumferinţa taliei <80 cm la femei şi <94cm la bărbat)

– Calculaţi-vă necesarul energetic după formule funcţie de greutate şi efort fizic

– Nu uitaţi că echilibrul energetic (şi ponderal) înseamnă să mâncăm atâta cât consumăm

sursa: Ministerul Sănătății

elefant.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |