Despre anxietatea copiilor

Despre anxietatea copiilor

În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu anumite afecţiuni comportamentale cum ar fi ADHD, deficit de atenţie sau chiar depresie. Noile cercetări în domeniu arată că toate aceste afecţiuni au la bază şi o stare de anxietate excesivă.

Anxietatea, este un sentiment uman şi comun, apare încă din perioada copilăriei, şi întrucât frecvent trece neobservat (şi netratat) este considerat a fi inamicul invizibil al copilului. Poate apărea încă de la vârsta de 2 ani (ca şi deficitul de atenţie), de cele mai multe ori se manifestă odată cu începerea şcolii şi dacă nu se iau măsuri adecvate o persoană poate avea această afecţiune de-a lungul întregii vieţi. Anxietatea, este o frică foarte intensă şi iraţională, care nu este justificată prin prezenţa unei situaţii periculoase. O persoană anxioasă continuă sa simtă o nelinişte permanentă, care interfereaza cu viaţa sa cotidiană, consumându-i timpul, gândirea şi sentimentele.

 

Am scris anterior despre sentimentele copilului, despre nevoia acestuia de a se exprima, de a fi înţeles acceptat şi protejat de către părinţi precum şi despre obligativitatea noastra ca părinţi de a răspunde sentimentelor într-un mod nu doar bine intenţionat ci şi într-unul care să ofere sprijin copiilor. Am evidenţiat faptul că părinţii, chiar bine intenţionaţi, au dificultăţi în a da cele mai bune răspunsuri în situaţiile în care micuţii îşi deschid inimile în faţa lor, în momentele în care simt că au nevoie de suport pentru a le fi calmate anumite trăiri interioare.

 

Pe lângă simptomele comune asociate cu anxietatea: durerile de stomac, durerile de cap, lipsa somnului, evitarea şcolii, muşcatul unghiilor şi diferite reacţii fizice cum ar fi creşterea bătăilor inimii şi a a intensităţii respiraţiei, există şi alte simptome ce pot fi puse pe seama anxietăţii:

– ieşirile de furie şi agresiunea;

– comportamentul negativist, de opoziţie;

crizele temperamentale;

– problemele de atenţie şi de concentrare: incapacitatea de a-și menține atenția şi concentrarea, acestea fiind ușor perturbate de factorii din jur;

– hiperactivitatea;

– lipsa rezultatelor la şcoală (inclusiv absenţe) sau lipsa dorinţei de a face ceva util;

– dificultăţi de adaptare în grupuri de copii, prieteni, cunoştinţe;

Cea mai răspândită formă de anxietate la copii este frica de separare de părinţi – toţi părinţii au observat acest lucru – ce apare de regulă la bebeluşii între 6 şi 8 luni, şi poate fi prezentă până în jurul vârstei de 5 ani. Deşi această frică este normală, ca urmare a dependenţei bebeluşului faţă de părinte (faţă de mamă în mod special) este foarte important pentru părinţii cu copii mai sensibili să fie atenţi ca această manifestare să nu fie excesivă.

 

Simptomele fricii separării de părinţi


• îngrijorarea asupra unor evenimente / accidente ce îi pot separa de cei dragi;
• opoziţia de a merge la grădiniţă sau la şcoală, să fie singur sau separat de cei dragi (de exemplu acasă când se joacă sau  când trebuie să doarmă în camera lui);
• coşmaruri repetate având drept temă separarea de părinţi;
• simptome fizice în momentele în care este separat sau anticipează separarea de cei dragi;
• probleme de concentrare;

 

Fobia socială

Fobia de a socializa este o altă problemă comună printre copii, şi în special în cazul adolescenţilor care au un comportament retras, timid sau sunt mult prea îngrijoraţi faţă de ceea ce gândesc sau spun alţii despre persoana lor.

Oricum, în cazul în care aceste fobii sunt suficient de puternice astfel încât să interfereze cu activităţiile de zi cu zi ale copilului consumându-le emoţiile necesită ajutor specializat.

 

Cum putem ţine sub control anxietatea copilului?

Ca şi părinţi, o modalitate prin care putem preveni situaţia în care anxietatea să devină o problemă acută este să avem o atitudine proactivă faţă de această sensibilitate a copilului, mai ales în cazul micuţilor de sub 2 ani ce nu sunt suficient de dezvoltaţi astfel încât să înţeleagă sau să rezolve anumiţi factori ce le cauzează stresul.

Aceşti copii au nevoie de o atenţie specială, să fie “mămoşiţi”, iar în momentele în care mămica nu îi poate oferi această atenţie, rolul trebuie preluat de către celălalt părinte sau de către o persoană apropiată familiei. Nivelul de anxietate poate fi redus şi prin respectarea programului zilnic (în special al celui de somn şi masă), prin introducerea unor momente dedicate exclusive relaxării şi liniştii dar şi printr-o tranziţie mai lungă între diversele activităţi zilnice.

Perioadele de linişte şi relaxare, de cele mai multe ori, ocupă ultimul loc în lista activităţilor familiale de zi cu zi datorită crizei de timp ce defineşte societatea zilelor noastre. Programul de lucru de tip 8 – 16 a dispărut de mult din orarul majorităţii persoanelor active, orele de muncă peste program sau multitudinea situaţiilor neprevăzute ce apar în această lume aproape haotică au luat locul timpului petrecut alături de cei mici. Încercaţi să regândiţi priorităţile, timpul alocat exclusiv creşterii, educaţiei, jocului şi în acest caz liniştirea copilului are un efect benefic asupra diminuării stării de anxietate. Să înveţi copilul cum anume să se tempereze, cum anume să îşi păstreze calmul le îmbunătăţeşte nu doar starea emoţională dar şi performanţa la şcoală, îi face mai fericiţi şi mai buni.

Pentru a diminua efectele anxietăţii, vă puteţi folosi de meditaţie, de muzica relaxantă sau pur şi simplu de o ieşire în aer liber şi întinşi pe iarbă să ascultaţi sunetele din jurul vostru. Dacă dedicaţi doar 15 minute pe zi acestei activităţi, este un prim pas în a vă ajuta copilul de a înlătura fobiile, iar beneficiile acestei activităţi se va extinde tuturor membrilor familiei.

ADHD (acronimul provenit din limba engleză: Attention Deficit Hyperactivity Disorder) înseamnă deficit de atenție sau tulburarea hiperkinetică. Este una dintre cele mai frecvente afecțiuni comportamentale întâlnite la copii și adolescenți (5% din copiii de vârstă şcolară şi în special la băieţi, într-un raport de 4 băieţi la o fetiţă).

Hiperactivitatea reprezintă un simptom al ADHD-ului caracterizat prin existenţa unei energii fizice excesive. Copiii ce au acest simptom nu îşi pot controla suficient impulsurile, dau dovadă de lipsă de maturitate faţă de copiii de vârsta lor, iar activităţile la care iau parte sunt deseori sortite eşecurilor. Pe lângă energia exprimată prin activităţi fizice excesive (alergatul, săritul, căţăratul), vorbitul excesiv, imposibilitatea de a sta locului, de a se juca singur fără a face zgomot reprezintă în mare simptomele asociate cu hiperactivitatea.

Impulsivitatea este un alt simptom al ADHD-ului caracterizat prin problemele de control cum ar fi incapacitatea de a aştepta rândul şi de a răspunde la întrebări după  terminarea enunţului.

Atenţie! La vârste mici este normal ca micuţii să manifeste semne de impulsivitate, hiperactivitate si neatenţie, şi poate fi diagnosticat greşit cu ADHD. Un medic pune diagnosticul în funcţie de informaţiile subiective date de părinti, profesori sau copil. Bazat pe informaţii subiective, un diagnostic definitiv este dificil de pus. Un aspect îngrijorător al acestei afecţiuni este tratamentul defectuos, prin care copiii greşit diagnosticaţi cu alte afecţiuni sunt trataţi cu medicamente calmante sau hiperstimulante, unele putând crea chiar dependenţă (de ex. Straterra sau Ritalin) înrăutăţind mai mult lucrurile.

rechizitelemele.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Moda la preturi mici!vezi oferta!
+