Adolescenţa: libertatea dulce-amară

Adolescenţa: libertatea dulce-amară

Adolescenţa este perioada în care copiii, în căutarea independenţei şi a afirmarii de sine, se raportează atât la tradiţiile familiei, cât şi la modele „moderne” şi determină apariţia unor perioade de tensiune în relaţiile lor cu părinţii. Adolescenţa este definită, în sensul cel mai larg, ca perioadă de tranziţie de la copil la adult. Este un proces dinamic foarte complex caracterizat prin separarea emoţională de părinţi, definirea identităţii sexuale şi formarea stimei de sine. 

Relaţiile dintre părinţi şi copii, când aceştia sunt la vârsta adolescenţei, trec, în cele mai multe cazuri, prin perioade de tensiune datorate schimbărilor fiziologice şi psihologice caracteristice adolescenţei. Deşi fireşti şi necesare, aceste schim­bări îi tulbură atât pe copii, cât şi pe părinţi. Adolescenţii trăiesc acut nevoia de a se înţelege pe ei înşişi, în procesul traversării perioadelor premergatoare vârstei adulte şi al transformării lor psiho- fiziologice şi sociale, şi de a-i înţelege pe cei din jurul lor, din perspectiva unor noi „unităţi de măsură”. Adolescenţii aplică aceste noi „unităţi de măsură” atât lor, cât şi părinţilor lor. Părinţii au un rol important, în această perioadă „a schimbărilor”. Armonia relaţiilor dintre generaţii este derminată de capacitatea părinţilor de a „dirija” stabilirea noilor relaţii în familie în direcţia unor poziţii de înţelegere, deschidere, încredere, respect şi fermitate.

 

Armonie în familie

Adolescenţii şi tinerii vor reuşi să contribuie la realizarea unor relaţii de armonie în familiile lor şi în viitoarele lor familii dacă:

• vor înţelege natura relaţiilor dintre membrii familiilor lor;

• vor identifica cauzele care au determinat relaţiile respective;

• vor determina direcţiile în care schimbarea este necesară;

• vor identifica punctele de intervenţie pentru realizarea schimbării;

• vor fi convinşi de necesitatea permenentei învăţări, adaptări şi readaptări a comportamentelor în raport cu sistemul de valori al societăţii în care trăiesc;

• îşi vor asuma rolul de de participant activ la definirea şi redefinirea relaţiilor dintre membrii familiei lor.

Modul în care părinţii şi copiii reuşesc să-şi orienteze comportamentele în raport cu aceste condiţii de natură psihologică, contribuie la construirea treptată a relaţiilor lor către acceptarea sau respingerea afectivă a copilului de către părinte şi a părintelui de către copil. Pentru ca acceptarea afectivă să fie reciprocă este necesar ca atât părinţii, cât şi copiii să considere aceasta ca fiind un scop comun.

ppt.ro

 

Fazele adolescenţei

• Prepubertatea

• Pubertatea

• Adolescenţa timpurie

• Anii de mijloc

• Consolidarea personalităţii

• Integrarea socială

Aceste faze, marcate de carcateristici comportamentale şi conflicte se întrepătrund, iar desfaşurarea lor nu este deloc liniştită. Relativa stabilitate pe care copilul o dobândise în anii copilăriei, de la vârsta de şase ani până la instalarea pubertăţii, pare să se dezintegreze total în urmatorii doi-trei ani, pentru a fi urmată apoi de o consolidare graduală a personalităţii. Adolescenţii trec prin adevarate crize emoţionale datorate schimbărilor rapide în dezvoltarea lor fiziologică şi psihologică. De multe ori adolescenţii au reacţii contradictorii care îi uimesc pe părinţi, dar şi pe adolescenţii înşişi.

Perioada de tranzitie în dezvoltarea lor, în care se formează structurile de personalitate, se caracterizează prin deschiderea pentru schimbare. De aceea, ei sunt în permanentă căutare de oportunităţi pentru dialog, de împărtăşire de experienţe, de modele.

Dacă copilăria mică se caracterizează prin ataşamentul faţă de părinţi,dependenţa totală faţă de îngrijirea şi iubirea părinţilor şi formarea modelului de relaţionare cu alte persoane pentru adolescent este crucială distanţarea de acest ataşament, necesară dezvoltării sale sănătoase ca adult şi formării capacităţii de a se iubi pe sine şi de a-i iubi pe ceilalţi. Aceasta este principala achiziţie a perioadei de adolescenţă, care îi dă adolescentului libertatea de a trăi experienţe mature în relaţiile sale, de natură sexuală şi non-sexuală, cu alte persoane.

 

Conflicte interioare

Adolescentul se află între două forţe care acţionează simultan asupra sa:

• dorinţa de independenţă şi de afirmare a propriei personalităţi, la care se adaugă apariţia impulsurilor sexuale,

• dragostea şi dependenţa sa faţă de părinţi şi nevoia de protecţie în familie.

Coabitarea acestor trăiri duce de cele mai multe ori la conflicte interioare care îl fac pe adolescent să oscileze între răzvrătire şi supraevaluare a încrederii în sine, depresii, desconsiderare de sine sau disperare. Acestea sunt manifestări fireşti ale unui proces dinamic de transformare şi consolidare a personalităţii. Negarea ataşamentului faţă de părinţi, specific copilăriei mici, este un pas necesar în procesul de creştere a copilului, care se face însă, de cele mai multe ori, cu consecinţe dureroase.

Adolescentul încă are nevoie de părinţii săi care să menţină controlul asupra dezvoltării sale, să-l asigure de dragostea lor, să-l protejeze şi să-l susţină pentru a face faţă acestei perioade furtunoase. Adolescentul resimte dorinţa de securitate din anii copilariei şi se luptă cu aceste trăiri, trecând de multe ori prin stări de vinovăţie, contrariere, iritabilitate, nerăbdare sau sensibilitate excesivă. Pot apărea în această perioadă depresii acute, confuzie sau apatie, dar şi explozii de energie care îl fac pe adolescent să se simtă adesea fără rost, în dezacord cu propria sa persoană, cu familia sau cu prietenii. Adolescentul este surprins de pierderea imaginii idealizate a părinţilor, aşa cum o avea el în anii copilariei, ceea ce duce la frecvente depresii. Adolescentul se află în faţa unei noi percepţii a părinţilor săi ca oameni obişnuiţi, cu probleme, îndoieli, temeri, el nu mai poate nega această nouă percepţie şi va trebui să renunţe la imaginea din copilăria mică a părinţilor puternici, înţelepţi, atotştiutori. În acest proces adolescentul se simte abandonat, trădat, iar conştiinţa de sine suferă datorită faptului că adolecentul nu se mai poate identifica cu imaginea părintelui puternic şi îşi pierde statutul de „fiinţă specială” în familie.

Adolescentul se simte lipsit de iubire, nedorit în situaţii în care:

• Aşteptările părinţilor sunt prea ridicate faţă de capacităţile lor.

• Nemulţumirile părinţilor faţă de rezultatele lor şcolare sunt exprimate cu agresivitate.

• Remarcile privind stângăcia sau incapacitatea lor de a realiza o anumită performanţă sunt umilitoare.

Adolescenţii îşi exprimă în numeroase cazuri tristeţea că părinţii lor îi apreciază pentru performanţele lor şi nu îi iubesc „aşa cum sunt”. Foarte importante sunt în perioada adolescenţei relaţiile dintre părinţi şi copii.

Transformările de natură sexuală specifice pubertăţii influenţează puternic relaţiile adolescenţilor cu părinţii, cu ceilalţi membri ai familiei şi cu ceilalţi adolescenţi. Opţiunile sexuale în adolescenţă sunt deseori determinate de atracţia faţă de părinţi din perioada copilăriei mici. De aceea, o fată sau un băiat pot alege pe cineva care să semene cu părintele de sex opus, sau pe cineva total diferit. Aceasta este şi explicaţia pentru sentimentele de iubire intense pe care le trăiesc adolescenţii, dar şi pentru natura lor trecătoare.

Energia, entuziasmul, dorinţa de dreptate şi pace a adolescenţilor pot contribui la climatul adecvat în familie. Este necesară încrederea şi deschiderea pentru a stimula participarea. Participarea la luarea deciziilor şi la activităţi comune cu adulţii, acasă, la şcoală, în viaţa comunităţii este una dintre cele mai eficace căi de dezvoltare a potenţialului adolescenţilor şi de asigurare a protecţiei lor (în special în momente de criză).

Tinerii învaţă din experienţă să ia decizii informate, să dezvolte relaţii stabile şi să-şi asume responsabilităţi. Implicarea adolescenţilor crează oportunităţi pentru a se exprima şi a contribui cu opiniile şi ideile lor la dialogul social, le formează lumea şi le dezvoltă întregul potenţial. Participarea conduce la încrederea în sine şi la implicare, crează stima de sine şi îi ajută să-şi găsească un rol în comunitate. Participarea adolescenţilor la viaţa şcolii şi a comunităţii aduce creativitatea, energia şi resursele lor în agenda socială. Este important să se stabilească scopuri realizabile. Principiile şi limitele participării trebuie bine fixate şi înţelese. Dacă participarea este însoţită de manipulare sau promisiuni false, rezultatul poate fi dăunător, tinerii se vor simţi frustraţi şi deziluzionaţi. La vârsta adolescenţei se construieşte fundaţia pentru judecăţile şi scopurile morale. Daca adolescenţii sunt lăsaţi fără oportunităţi de dezvoltare, optimismul tinereţii se poate transforma în pesimism.

Respectarea drepturilor copiilor este o prioritate.

„Copilul devine excesiv de critic sau chiar mânios pe părinţii săi pentru că încearcă să compernseze propria sa lipsă de încredere în sine, să se distanţeze emoţional faţă de ei şi să nege dependenţa faţă de ei. Dacă ar continua să rămână copilul supus din trecut, procesul de creştere ar fi împiedicat şi adolescentul s-ar simţi incapabil să-şi formeze stima de sine şi să-şi capete autonomia ca adult”. Barbara W. Tilley

Disciplină opţională IX-XII – Ghidul Elevului
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Asociaţia Română pentru Educare şi Dezvoltare, UNICEF

 

 

elefant.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Articole Fashion aproape noicu 90% discount!
+