Activitati educative Copiii cuceresc Universul la Promenada Mall

Activitati educative Copiii cuceresc Universul la Promenada Mall

Copiii cuceresc spatiul la Promenada Mall. Kids on the Moon este o expozitie interactiva pentru copiii intre 5 -12 ani, care se desfasoara la Mall Promenada si le ofera celor mici oportunitatea de a invata despre Cosmos si planetele Sistemului Solar, despre primii oameni care au pășit pe Lună sau despre evoluțiile tehnologice ce conduc la sporirea cunoștiințelor despre spațiul în care noi trăim aici, acum. Evenimentul pentru copii Copiii Cuceresc Spatiul reprezintă o călătorie în lumea descoperiri spaţiului, prin intermediul unei expoziţii interactive în care copiii care se încadrează ca vârstă și personalitate, și sunt pasionaţi de astronomie sau activităţi educative, pot vedea și chiar experimenta senzaţii resimţite de astronauţi adevăraţi. Scopul acestui eveniment este de a dezvolta interesul copiilor, dar și al părinţilor, într-un mod recreativ și educaţional, faţă de evoluţiile tehnologice ce conduc la sporirea cunoștinţelor despre Cosmos. Daca micutul sau micuta ta este interesata de cum s-a creat Universul, cate stele sunt intr-o galaxie, care este diferenta intre o cometa si un asteroid sau meteorit iar cartile de astronomie pentru copii sau cartile ce descriu universul pentru copii nu mai sunt suficiente, iti recomandam atunci acest eveniment, unde atat animatori bine echipati cu voie buna si costume de extraterestrii dar si specialisti (de ex.Alexandru Mironov) vor prezenta copiilor mai mult realism prin activitatile educative COPIII CUCERESC SPATIUL.

O modalitate atrăgătoare și simplă de a le stârni interesul celor mici pentru acest domeniu, este de a-i provoca la o aventură practică, în care vor putea experimenta senzații trăite de astronauți adevărați. Pentru ca cei mici să-și dezvolte interesul pentru un anumit domeniu educațional, este foarte important să-i antrenăm în activități educative, dar cu caracter distractiv și interactiv, desfășurate împreună cu alți copii. Este o metoda eficientă de a le sugera acestora că învațatul poate fi transformat ușor într-un joc interactiv care le va dezvolta viziunea asupra educației. Forma planetelor din Sistemul Solar, mărimea lor, numele primei nave spațiale și cine a fost primul om care a pășit pe solul Lunar, sunt doar câteva dintre noțiunile interesante despre astronomie pe care copiii le vor învăța dinainte de predarea lor la școală, acum într-un mod recreativ. Tot aici, copiii vor participa la o expoziție foto cu imagini din spațiu, vor vedea cum arată echipamentul unui astronaut și vor purta o cască spațială în pășirea lor pe Lună.

Activitati copii - Promenada Mall Bucuresti Copiii Cuceresc Spatiul invatand despre Univers

Activitati copii – Promenada Mall Bucuresti Copiii Cuceresc Spatiul invatand despre Univers

Un tur interactiv se organizează pentru minim 15 copii, în baza unui bilet în valoare de 10 lei, achiziţionat din Mall Promenada. Pentru grupurile organizate de minimum 15 copii se aplică un discount de 10%. Mall Promenada dorește, prin intermediul acestui eveniment, să recomande celor mici o activitate interesantă pentru timpul liber care, de ce nu, se poate transforma într-o oportunitate pentru ca cei mici să-și construiască o idee despre ce vor să studieze când vor crește mari. Pe lângă modulul interactiv, expoziția le oferă copiilor și posibilitatea de a învăța sistemul solar și de a descoperi cum funcționează un telescop spațial. Imaginile din cadrul expoziției Kids on the Moon sunt fotografii oficiale împrumutate de ESA (Agenția Spațială Europeană) și NASA. În plus, fotografiile astonauților celebri precum: Rick Hleb, Buzz Aldrin, Bruce McCandless, Story Musgrave, Jake Garn și Alexander Poleschuk sunt cu semnătura celor care au transformat explorarea spațiului într-un obiectiv al întregii omeniri.

Astronomia si Universul explicat pentru copii - Copiii cuceresc Spatiul

Astronomia si Universul explicat pentru copii – Copiii cuceresc Spatiul

Din dorința de le oferi copiilor posibilitatea de a învăța și se distra în același timp, Mall Promenada va găzdui în fiecare zi, între 6 – 30 martie, evenimentul Kids On The Moon, o experiență unică, dedicată micilor astronauți cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Copiii de pretutindeni sunt invitaţi să-și rezerve locul din timp pentru călătoria spaţială, iar mai apoi să descopere o experienţă de neuitat. Toți copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani să se pregătească de decolare. Mall Promenada îi invită în lumea fascinantă a astronomiei!

Citeste  În lumea basmelor - Expoziţie Fraţii Grimm
Copiii cuceresc Spatiul si invata despre astronomie si Univers

Copiii cuceresc Spatiul si invata despre astronomie si Univers

Copiii cuceresc Spatiul si invata despre astronomie si Univers

Copiii cuceresc Spatiul si invata despre astronomie si Univers

KIDS ON THE MOON este locul unde pot descoperi misterele Cosmosului şi pot experimenta viaţa în spaţiu, prin intermediul unei expoziţii interactive cu rol educativ. Cei mici se vor echipa în costume de astronaut și vor „călători” pe Lună, vor vizita o bază spatială, vor vedea cum arată o navă și un telescop spațial și vor afla numeroase informații despre planete și alte corpuri cerești. Intenția expoziției este aceea de a dezvălui, într-un mod practic și interactiv, o serie de pași făcuți de om și fantastica sa cucerire a spațiului, precum și să dezvolte interesul copiilor, într-un mod recreativ și pedagogic, față de evoluțiile tehnologice fundamentale.

Copiii cuceresc Spatiul si invata despre astronomie si Univers

Copiii cuceresc Spatiul si invata despre astronomie si Univers

Expoziția constă într-o călătorie în spațiu, împărțită în trei zone distincte:

ZONA CULTURALĂ – Aici copiii vor învăţa, printre numeroase alte lucruri, cine a fost primul om care a pus piciorul pe solul lunar, în ce an a făcut acest lucru şi numele navei sale spaţiale, prin intermediul unor fotografii şi al unei replici a costumului spaţial al lui Neil Armstrong, pe care l-a purtat în cadrul cuceririi spaţiului.

ZONA PĂMÂNTEASCĂ – Este „punctul central” al evenimentului. Locul în care toate au un început şi un sfârşit. Cei mici vor participa la o expoziție de fotografii cu spațiul si vor interacționa cu un monitor care oferă informații interesante despre Cosmos.

ZONA LUNARĂ – Aceasta este partea aşteptată cu nerăbdare de către copii, cea în care au voie să poarte o cască spaţială şi să „pună piciorul pe sol lunar”. În modulul lunar, vor sări, se vor juca, se vor distra, vor visa, îşi vor pune imaginaţia la lucru… În acest loc, scopul faptic este de a te distra la maxim.

Citeste  KINOdiseea - Festival (film şi actorie) pentru copii

Alte activități din cadrul evenimentului: expoziție sistem solar, mini loc de joacă, oportunități de fotografiere, expoziție foto, expoziție de replici de machete, expoziție costume de astronaut pentru adulți, replică telescop spațial.

Copiii cuceresc Spatiul si invata despre astronomie si Univers

Copiii cuceresc Spatiul si invata despre astronomie si Univers

 

Programul de acces este următorul: Luni – Vineri – între 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00 si Sâmbătă – Duminică – între 12:00 – 20:00. Detalii aici.

 

 

rechizitelemele.ro
| Termeni și condiții | Confidențialitate | RSS SuperMămici |
Sandale Ieftinecu 90% discount!
+