Month: January 2013

Stiai ca ? (despre bebelusi si prescolari)

Copiii cărora părinţii le vorbesc mai mult ştiu cu peste 300 mai multe cuvinte decât ceilalţi, la vârsta de 2 ani. Vocabularul unui copil, la 3 ani cuprinde 800 – 1000 cuvinte, la 4 ani ajunge la 1600 – 2000 de cuvinte, la 5 ani ajunge la aproximativ la 3000 de cuvinte, iar la 6 ani cuprinde peste 3500 de cuvinte. Cunoaşterea a două limbi ajută dezvoltarea cognitivă a copilului.

Read More

Picturi pe pereti – camera copilului

Ţi-ai dorit vreodată să ai o pictură murală distractivă, colorată pentru dormitorul copilului tău? Nu crezi că i-ar plăcea un personaj de desene animate ca Mickey Mouse, Albă ca Zăpada, castele, prinţese Disney, imagini cu planete şi stele, peisaje de basm care îi pot oferi un loc de dormit fantastic fiind înconjurat de toate aceste lucruri?

Read More

Tehnica clar obscur (in moda)

Tehnica clar-obscur se traduce prin clar – deschis şi obscur – închis, realizându-se prin contraste puternice de lumină şi întuneric (umbră). Clar–obscur-ul reprezintă efectul de modelare al volumelor printr-un contrast puternic între lumină şi umbră aplicat în pictură, grafică şi desen.

Read More

“Scolile distrug creativitatea” Picasso, Virgil Iantu, Zaica si Ken Robinson

Ce legătură există între un pictor contemporan român, Pablo Picasso, un englez amuzant decorat cavaler şi Virgil Ianţu cu al lui show Copiii spun lucruri trăznite? Un articol despre creativitatea copiilor. Picasso spunea, toti copii se nasc artisti, problema este să rămână artişti odată ce au crescut. Despre creativitate în viziunea lui Dorel Zaica şi a lui Sir Ken Robinson.

Read More

Dezvoltarea fătului

Începând cu ziua 35 de la fertilizare, fătului i se pot deosebi cele cinci degete de la mâini, ochii se închid la culoare pe măsură ce se produce pigmentarea, organele fetale devin mai complexe, se poate distinge deja capul, creierul, ochii şi urechi, nasul şi gura, şi se pot vedea clar braţele, picioarele şi organele sexuale.

Read More
Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com